duminică, 17 noiembrie 2013

Ziua în care am renunţat să mai cred, că poezia îmi poate salva viaţa.

Sunt tânăr dar când am să mor
aş vrea să râdeţi la înmormântarea mea
mult de tot, o spun cu lacrimi în ochi
e ca în bucătărie viaţa are gust tocmai în momentele astea
lacrimi pe care le ascund în pasărea asta crudă
pe care am înghiţit-o şi parcă ceva ar vrea să explodez
şi să iasă afară, parcă m-am plictisit şi ceva miroase a vină.
Dacă eşti clovn trebuie să îţi asumi rolul de clovn
să accepţi că oamenii râd de tine
dar nu fi trist clovnule
tu îi faci să
tu îi faci să
tu îi faci să râdă.
Sunt într-o cameră plină de clovni
şi privim în sec
e paradoxal
cum nici un clovn
nu mai poate să facă alt clovn să râdă.
Ştie tot.
Mai ales astăzi
când mă gândesc la tine
şi ştiu că tu eşti vie şi iubeşti
iar eu râd în mine de mine însumi
încorsetat în propriul ego
pasărea asta mă face 
să fiu al naibii de crud
şi nici măcar nu pot să o digest
când o să fie bine iar ? În nici un caz astăzi
când am mâncat ceva picant de la KFC
şi plâng şi scuip flăcări
şi sunt roşu
şi sunt şi eu
la rândul meu
viu
cum eşti şi tu
la rândul tău.
erau odată 
lilith & eva 
la bârfă
în timp ce adam
muşca din măr / pe partea cealaltă a lumii
pe tricou scria "save age life"
şi numai proştii se gândeau la umanitate
şi cum să schimbe lumea iar noi
ne futeam ca să ne simţim nemuritori
afară ningea cu luminiţe
şi timpul stătea în loc
nimic nu era grav
nici măcar bomba din noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu