Le spuneam copiilor că am văzut marea doar la televizor şi televizorul începea să plutească.

Poezia este un căcat acoperit în întregime de muşte

în care toţi călcăm accidental.

Unii îşi continuă viaţa liniştiţi ştergându-se de ea,

alţii continuă să meargă cu picioarele alea firave de pui congelat

distrigându-şi viaţa, lor şi celor din jur

cu mirosurile astea puternice de umanitate.

Conexiune profundă sau internetul ne-a făcut să credem

că există doar coincidenţe.

Tu, atotştiutorule, inventează-mă

şi n-am să fiu doar un tip care a cunoscut oameni şi atât

şi n-am să fiu doar un tip despre care se va povesti avea multe poveşti,

am să scriu! Curmându-mi frica pentru a câta oară ca o pasăre

adiată de vânt în bătaia puştii. Renunţând la gerunziu în favoarea trecutului

N-am să fiu doar un tip pe care îl cunoşti de pe străzi

şi n-am să fiu doar un tip descoperit peste o sută de ani.

Aţi înţeles greşit, voi credeţi că eu încerc să spun că sunt.

Sunt, dar sunt absent. Sunt. Ca un câine maidanez a cărui

corp se încăpăţânează să existe fără prezenţă de spirit.

Când un câine îşi găseşte un stăpăn, devine

celebru printre ceilalţi câini dar eu vreau să fiu liber.

Am să-mi bag un cuţit în gât şi am să scuip sânge sărat

peste pânza albă a lui Abraham Lincoln,

peste bluescreen-ul civilizaţiei moderne

care ne-a învăţat că cerul este un videoproiector

peste imaginea imaculată a lui isus,

voi nu vedeţi câtă mizerie este în jurul lui

nici nu mai are nevoie de alb dar trebuie să vindeţi

bisericile fac profit şi eu fac profit

câştig un şir infinit de zerouri după unu pe literă

dacă aş scrie cel mai lung poem din istorie

m-aş îmbogăţi profitul fiind citit aşa cum citesc arabii

nu-mi trebuie decât nişte nervi pe care îi colectez

fără prea mult efort din bucureştiul nostru cel de toate zilele

unde sunt cele mai multe rugăciuni şi toate încep cu dă şi mie

de vreme ce divinitatea a făcut totul deci doamne dă şi mie

o fărâmă din-tot-ce-e-al-tău. Şi n-am să fiu doar un tip.

Am să fiu doar nisip care a mers purtat de vânt

până s-a culcat de tot în clepsidra lui uitată de un copil

la marginea mării pierdută în scoicile cu butoane,

unde mă stropeam pe faţă cu pistolul de apă:

uite tată, a ieşit căluţi de mare din televizor! Şi mă înecam.