Experiment social fără noimă 1

Avem aşa, de partea dreaptă turma majorităţii care gândeşte la fel şi de partea stângă turma nonconformiştilor care gândesc altfel. Partea dreaptă este aranjată la muchie şi are un cioban şi un câine alături de ea, în timp ce partea stângă este răzvrătită şi crede că linia muchiei este un desen. Un nonconformist adevărat nu este nonconformist pentru că vrea să se sustragă de mulţime şi să pară altfel în faţa celorlalţi, asta denotă doar teribilism şi rebeliune. Unul adevărat aplică la această atitudine fără să-şi dea seama de asta, o face dintr-un simplu motiv, iubeşte libertatea de a fi el însuşi mai mult ca orice, e independent şi nu acceptă regulile dar înainte de toate este în natura sa să fie aşa. Desigur, te poţi îmbrăca diferit faţă de majoritate, pentru că şi în modă există reguli dar nu sunt singurele reguli, desigur poţi citi cărţi sau vedea filme pe care alţii nu le-ar citi sau vedea, fiind deasupra dogmelor şi canoanelor dar astea nu sunt singurele dogme şi canoane. ş.a.m.d. Un noncoformist adevărat poate fi privit cu uşurinţă ca un ciudat care are o atitudine atipică şi ştim cu toţii, majoritatea nu are întodeauna dreptate. Un noncorfomist nu face asta pentru a atrage atenţie şi a ieşi în evidenţă, el oricum iese într-un fel sau altul chiar şi într-un grup de alţi nonconformişti. El nu consideră asta un lucru cool, el este pur şi simplu aşa, adică autentic, baroc prin excelenţă, adică asimetric şi din cauza asta poate fi privit cu uşurinţă ca un ciudat din simplu fapt că majoritatea nu-i înţelege atitudinile, stările, comportamentul etc. Un nonconformist n-o să moară niciodată de foame pentru că nu are prejudecăţi de genul "cerşetorie" şi nici nu-i pasă ce cred ceilalţi despre el, de fapt de aici se trage totul. În esenţă, totul se reduce la raţiunea de a fi şi percepţia despre viaţă. Unui nonconformist nu-i place să i se spună ca este nonconformist, pentru că detestă sterotipirule, etichetele ş.a.m.d. Un nonconformist se distrează cel mai bine pentru că urăşte să se plictisească. Şi chiar dacă are lucruri sau poveşti ce par diferite sau speciale, şi el ca toţi ceilalţi face parte dintr-o turmă, numai că este văzut ca oaia neagră şi se confruntă cu un soi de rasism existenţial. Punct.

Ieri am trimis un mesaj cu nişte versuri la toată agenda din telefon ca să văd reacţii, ceva din seria experimentelor sociale fără noimă. Unii au luat-o personal, unii au spus wtf, alţii s-au bucurat si m-au întrebat ce mai fac, doi m-au corectat gramatical, unul m-a întrebat dacă sunt high, câţiva au râs. Concluzie ? Nici una. Oamenii sunt diferiţi şi nu avem nevoie de ceva care să ne definească. Punct.

Lucrurile ciudate aduc noi sensuri şi ajută la cunoaşterea oamenilor mult mai bine decât lucrurile banale. Lucrurile ciudate ne scot cu adevărat din rutină. Nu trebuie să ne temem de necunoscut mai mult decât o facem de cunoscut. Punct.

versurile erau aşa:
dacă eşti un clovn, trebuie să-ţi asumi rolul de clovn, să accepţi că oamenii râd de tine, dar nu fi trist clovnule, tu îi faci să, tu îi faci să, tu îi faci să râdă.

P.S. : Nu e nici un poem genial, doar ne jucăm. Şi mint, e o concluzie "why so serious man ?"