Viaţa unui poet scârţie, scârţie şi atunci când sufletul îi este uns cu
creme, scârţie şi atunci când pedalează în gol. Viaţa unui poet e ca un
pulover pe care îl primeşte la naştere şi pe care îl agaţă în momentul
în care cuvântă pentru întaia oară, involuntar şi iminent totodată, de
un destin ascuţit. Când copilul-poet se ridică pe două picioare şi
începe să meargă, din acel moment
puloverul de pe el începe să se deşire şi să înşire în urma lui pe un
singur fir, poveşti, amintiri, experienţe, până ajunge să fie din nou
gol şi pe dinafară şi pe dinăuntru. Viaţa unui poet se scaldă într-o
nemărginită şi nebunească speranţă, întodeauna, undeva la graniţa dintre
patetic şi remarcabil, undeva la graniţa dintre agonie şi extaz dar
întodeauna la extremităţi, ori de-o parte ori de cealaltă, niciodată la
mijloc. Viaţa unui poet e plină de riscuri pentru ceva pentru care
nimeni în afară de el nu ar risca absolut nimic. Acel ceva îl face
special şi unic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu