Scrisoare către tatăl fantomă.

          Cât mai trebuie să plătim? Eşti un prost! Cu cât eşti mai rău cu atât mai prost. Dar asta este discutabil. Tu nu de-asta eşti prost. Eşti prost fiindcă n-ai crezut, susţinut, apreciat, felicitat (atunci când a fost cazul, de puţine ori, într-adevăr, dar a fost). Iată, această modestie exagerată şi timiditate – sunt sindromul creşterii tale. Ai fost fericit să vezi cum se creşte un ficus, aşa e şi cu un om. Modestie pe care tu însuţi o manifeşti. Nu ţi-a păsat de mine decât atunci când ochii vecinilor aveau ceva de spus în relaţia tată – fiu. Ţi-am mai lăsat două scrisori, tot dimineaţa. Nu-ţi mai aminteşti. Erau în spre împăcare, iertare. A vinei pe care trebuie să o suport de când sunt copil până când? Să nu mi se ofere dragoste, am înţeles şi acceptat dar ură? Ură pe care o văd şi primesc zi de zi din toate părţile? Eh; aşa începe şi scrisoarea asta. Cu ură. E scrisoarea vieţii mele. Oare ştii cum e să-ţi vezi mama lovită şi futută? Nu-mi răspunde eu ştiu. Nu căuta scuze fiindcă mi-e mie ruşine numai când te aud. Nu te gândii la paharul ăla cu apă sau toate boacănele pe care le-am făcut. Nu sunt aici. Sunt doar în mintea ta care nu mai e mintea ta. Azi poate e ultima dată când ai să mă vezi.

Arhivar: Solemnul Etern Dezordonat: tu ori te sui cu mine ori stai jos

Şapte maşini În retragere Pe ger şi

lor Le Arde de amăgiri

Bă Ăştia

poeţi Nu Tu

Braţele lui Ating Balustrada Lojei

Gura Căscând La cel mai bun gând al zilei

alunecă sau e atrasă În Spre

coerenţa de dincolo

A mai stat o dată moartă

atunci când A încercat Să sară

de pe Palatul Nouă şi s-a Rupt în aripa burghiu

a spaţiului vântului Într-o coadă de peşte

Totul e coadă de peşte

Atunci când Nu e periculos

pericolul Se întoarce la el

Refuzând Murdăreşte Sperând zidurile

un graff: independent Dar Depinde

ce vor copiii Să Citească

Mai exact Plăcerea de Cine E legiuitoare

Cine a rămas să aleagă Dintre adolescenţa

lui Jo Nebunu' Şi Dintre

cu dintele aruncat peste cap

Batându-te argumentativ În Ace Zgâriate

ieşind pe portiţă După Cheiţa timpului

luând Guriţa de aer De la cel mai bun

medic al comediantului Surd râzând

Oprit din mers Făcând ocol Oricărei Sare de rană

în forma Şarpelui Mângâind Tubul Tubului de foi

Lăsând Dezordine Numele moarte Din Creion

De care S-au împiedicat Şi alţii

Îi vreau pe nebuni goi Şi am să-i am

şi ca să mă explic

Nu pot fi explicat

Prietene

Vreau Pubertate şi Monstruozităţi

vreau Să Văd Cum Se scrie Poezia

Îi Vreau În Prima Linie Pe Cei mai buni Egoişti

bruind Intimitatea Ultimă pictaţi pe ochi

de ciomagul lui Cădere

Cum murim?: Daimonul Meu

de pe îngerul drept

Al umărului stâng

de pe buze Mi Se Dezlega şiret

clişeul Universal: Nu sunt cu el

N-am fost nici gând

Sunt simplu Acceptând

Livrez ingenios

Am fost Jos

fără să mă văd Căzând

e un pic de Absurditate şi aici

Sunt alt om

de fiecare dată

când Mă gândesc

la mine

şi e Prea Multă Substanţă

Atunci când nimeni nu

Se uită şi Mă ţine Minte

literele mele înţeapă

şi Atât Piş Piş

Ce poate fi mai frumos

decât o Căsuţă de Mail

Goală în care nu încape Vântul

cât beculeţul de jos

îţi sugerează Că Totul

are un start şi un stop?

Atunci Când Am împlinit Opt ani

vârsta infinitului A scris:

Fecioara Maria în volumul ei De debut

că sunt Aceşti opt ani

Că După Aia se spulberă totul

ca nu cumva Să Nu Rămână

Nimic din infinit

Maică-mea M-a scos Din încurcături şi

M-a aruncat Într-o gheretă

unde se vindea Numai un ziar:

EU ŞI VIITORUL MEU OBSCUR

În pauza de masă Chioşcarul

făcea yoga Sau Era frizer

Ştia să tundă În Două feluri

Felul unu Ras de tot Şi felul doi:

Îi punem un castron Pe cap

şi pac pac

Puţin mai târziu

sunt în baie Cu un picior

în cadă şi Unul în căcat Ţinând un bici

Fiindu-mi dor de o Nimfomană neberbierit

Strănuturi de Cenuşă peste

Cearşafuri goale

Trase aiurea Prin sânge

Adânc Nocturn Înoptez

fără să cedez Nopţii

Puţin şi mai târziu Amintundu-mi

Trag Castronul Pe cap

ies Fâşii Şaten Cinema 4D

Şi mai târziu de atât

Capului Cactus

i se adresează un adevăr:

Mai are rost să te întreb

Dacă viaţa ta e mai bună?

RN a avut dreptate Tot Timpul Ăsta

Poate prea târziu

Dacă aş putea Roti ceasul Înapoi

m-aş propti Fix în Gâtul Infinitului

Atunci când opream timpul şi

făceam ce voiam Din oameni

Fără să-i întâmpin cu greutăţi

mă masturbam Pe ascuns

Cu un vocabular sărăcăcios

în vestiarul nimfo

L-aş opri Fix În ghereta aia

Aş medita Aş turna Sos picant

Mi-aş băga picioarele În castron

Aş roti Fâşiile Şaten Cinema 4D

Dar n-are rost

Banksy A spus Că:

Am auzit Că Au fost

puse acolo De Poliţie ca

să te uiţi În Sus şi Un computer

Să-ţi scaneze figura

Mi-a spus Un chioşcar Din

piaţa Portobello În momentul

în care Făceam Fotografii

Eu Ce am spus?

Am spus:

Să Nu-ţi fie Teamă Că O iei Înainte

şi câteodată Te Desumfli

Adevărul tău E Programat Să iasă la iveală.

Bucureşti, patru iulie, două mii cincisprezece

Eşti atât de mare Pe cât gândeşti Şi

atât de mic Pe cât eşti

Sunt atât de mare Pe cât gândesc şi

atât de mic Pe cât sunt

Nu ştiu de unde vin Am uitat complet

am deschis frigiderul nervos Cu o zi înainte

mă certasem cu el Şi i-am spus: ce părere ai

despre poezia asta: Am 25 de ani şi sunt terminat

Ilescu are 25 şi râde Şi tata a râs Dar

nu a râs

Normal

A râs prin cuvinte

Ceva înţelept: nu ştiu

poate n-am înţeles eu Şi am început

să râd Şi am râs amândoi Şi taică-miu

nu se mai termina Dar eu am putut să mă termin Şi după

m-am dus să mă culc Dar tot auzeam râsete şi am început

să râd cu lacrimi Dar aşa ca

prostul

Cum e să fii un drog pentru ceilalţi?

Am vrut să fac Un arici blând Din seringi Şi

mi-a ieşit

Să dăm trecutului ce e a trecutului

Să ne spălăm creierii

Râsul e doar o treabă murdară

s-au dus toate lucrurile: [(frumoase)]

într-un mod bizar Ceea ce îmi dă de înţeles că

dacă le-aş obţine până la urmă Le-aş putea

obţine într-un mod plicticos Dar

nu vreau

Poezie performativă şi scrisă precum

curve şi cafea & nimic mai mult:

Cornuleţe Bani Tatuaje Ţoale murdare

Noi şi ei New look Curve abandonate Poet lăsat

să râdă în singurătate Cărţi Critici Poveste

Nenorociri Cretini Singurul prieten inteligent Poezie despre asta

era vorba Despre

nimic mai mult Dar

n-am înţeles De ce râdem

atât de mult Despre lucrurile Care ni se par uşurele sau uşuratice Şi

nu ne mai rămâne râsul Şi pentru cuvintele grele ale lui Dumnezeu.

P.S.: Iliescu are 75 în poemul lui Dan Sociu.

Şase AnteNostalgii

1.

Au coborât fiare Care au sfâşiat Totul în jurul meu

Au tras sufletul şi m-au cocoşat

Cât de rău poate fi Să nu-ţi mai simţi corpul?

E starea aia de calm Pe care toţi o vor şi

fiecare ajunge prin căi diferite

Mai e mult până departe

Ei sunt în pământ şi-l mişcă

Pământul peste mine în cadă

cu degetul desenez continentele

Copil fiind Mă bucur de prieteni din copilărie

Mi s-a spus: să nu mai alerg Dar cât îmi pot ţine respiraţia?

Să fiu mai bun cu mine Şi mai rău cu alţii

Să-mi arunc masca Care acoperă bandajele de pe ochi

Să mă maturizez Şi să şterg tot ce mi-a rămas

Dacă e nevoie mă spăl şi singur pe cap

Câţi demoni am scuturat şi câţi mi-au rămas?

Totul a ars dar e ceva dincolo de noi

Toate-s sfinte în matematica luminii

În jurul meu toate plutesc în arta umbrei

Eu sunt fix între sau nici nici

Sunt punctul pe care Îl vor continua

cu o cretă şi un burete

viitorul şterge trectul Din care reiese prezentul

în gaura neagră din mine Pe care o privesc pe ascuns

cu ochii zgâriaţi din tenebrele bibliotecii

chiar totul este întrebare?

Mai e mult până departe

ş.a.m.d.

Vine o zi când observi că nu mai încapi în cadă

şi trebuie să recunoşti

că poezie era atunci când erai copil

şi n-ai văzut nici un poet.

2.

mi-a ieşit azi dimineaţa la tarot

că am să fiu băiat şmecher rău de tot

Sunt Ca să spun Că n-am fost

A fost unul Acum e zero

A văzut Şi a crezut Acum nu vede Şi nici nu crede

A fost el însuşi Şi nu s-a iubit Acum e totul Şi e superb

A fost unul Acum e aici:

Am timpanele sparte

Am corpul Care mă termină cu zilele

Şi am mai avut ceva Căruia i s-a făcut 100 de afişe

lipite cu aracet pe stâlpii de la ieşirea din oraş: Wanted

Şi pe care vântul le-a dezlipit Dinainte să pună mâna Satana pe ele

Iar undeva deasupra mea Nu era decât umbra cărţilor: Next

şi un pic mai jos Pe buza prăpastiei Speranţa că va găsi un Joker

Dar cine îşi arată sufletul în public?

Am primit multe cuţite pe nedrept şi nu vreau să arunc niciunul.

3.

nu pot chiar din prima

Renunţarea e o faptă bună pentru lume

Se balansează toţi

dintr-o neatenţie cruntă Zic că: au curaj

urlu la câini Le arăt

experienţa Potcoavelor în schimbare

noroiul şi personalul

şmecheri aburi Nu-mi pasă dacă

actoria are o dificultate peste medie

Ca să fiu şi eu deep:

m-am uitat la haine Lung Prelung Neobosit scârbit

pe urmă mi-am dat seama Că

nu pe acelea trebuia să le iau

Pe mine nu mă va opri nimeni să mă sinucid

Mă inspir ca să inspir în fiecare zi de luni

fiecare scriitor cu trusa lui

Eu cu boala netratată

sunt gol şi te văd După cum sunt

sunt alt om de fiecare dată

Tu eşti plin şi mă vezi

Sunt fix împăratul lumii care îşi dorea

să-şi facă dragostea bici

Ce fac eu se numeşte tablou clinic:

a pus o bombă pe Casa Poporului

purta o masca din pene de barză

acoperit de trandafirul din Kabbalah

trăia în Bucureşti

Era ceva putred în trecutul lui

fiindcă nu-i mai era frică de nimic

începuse să i se facă frică

Nu ştia ce se întâmplă cu el

îşi punea piedici singur

Aşa a făcut dintodeauna

s-a pişat pe zidul plângerii

în timp ce cucereau lumea cu trotineta

am avut o revelaţie:

poţi muri stupid în o mie de feluri

Şi aşa va fi Tot înainte

în fiecare dimineaţă

ciorapii veniţi După banchet

fără să-şi amintească andrelele

aruncaţi haotic

dintr-un dor după maleole fine

Eu singur Fără nici o lumină

învins de războiul de ţesut Al aştrilor maeştri

ce cauţi Ginsberg sub patul meu?

ai de gând să-mi arunci un semn din Paradis?

vreau lucruri reale

care să-mi scoată filmele din cap

Nu drogurile tale împuţite

4.

Noi am fost Şi dinozauri Şi tauri Şi drogaţi Şi pocăiţi

noi am fost Şi pe baricade Şi sub zidul plângerii

Am fost zilele şi nopţile Adunate de pe jos Primite din ceruri

dar înainte de toate Am fost apocalypsa şi viaţa de după baruri

agăţaţi de perfuzii Cu speranţa şi cămăşile rupte

de Cocutele cu ghiare înfipte În gâtul vampirilor

Am crezut că nu se mai termină Dar nici nu începusem bine

ne-am făcut de cacao cu lapte Ca să suflăm în iaurt

strălucirea noastră mestecată Cu mâinile pansate

dar înainte de toate Am trăit viaţa la maximum până

s-a rupt apa sfinţită Şi am crescut: cu sonorul la minimum

Mi-aduc aminte Atunci când mi-am spus: că e numai antrenamentul

Şi-am uitat de unde am plecat Eh... Măcar am avut ce să povestim

Atunci când lumea lor tăcea Noi încă trăiam Retrăind

Pentru vorbele frumoase de după nongrata

Chinestezia aripilor de ceară

într-o geacă de piele Scoasă din munţi.

5

Ne-am dat pietre în cap Ne-am scos ochii

Ne-au pleznit urechiile Ne-a curs sângele pe nas

Ne-am înjurat Şi panicat Ne-am iubit Şi urât

Ne-am mângâiat Şi am evoluat împreună.

Pentru tot sau nimic I-am tot ce mi-ai dat:

să nu mă mai suni Marfarul cu iluzii

Sacrificiul păstrat într-un sac de făină Părăsit

pe fierul ruginit Aflat la răscruce de drumuri

despre care vor povestii ochii nou născuţi

Nu ştiu Dar văd o prăpastie Un pod anarhic Un gropar

cuvântul meu O super ofertă Robocapul şi magnetul

dărâmat De neclintit Incoerenţa amintirilor Aproape orb

viaţa de după ferma animalelor Mintea goală le ai deja

Nu ştiam Dacă m-am născut Cum nu ştiam Dacă am să mor

Mi-am băgat morţii în portbagaj Am călcat-o Şi am lăsat-o

undeva într-un spaţiu inert Lângă alţi orbservatori cu morţii lor

M-am supărat atunci pe drumul oaselor Când am văzut că nu mă pot salva

Am trecut strada Pe stradă Camioanele cu morţi Treceau prin mine

Nu sunt un om simplu Sunt o persoană complicată De la sine înţeles

fiecare cu lumea lui În lumea noastră I-am închis aventurei

Prostul s-a deschis la tv: inteligenţi tinerii dar n-au o cultură generală

mi s-a părut penibil Tot Tare de tot pe pământ Mi-a închis râsul

Tare clipa aia când te prinzi din urmă Şi trebuie s-o iei la fugă din nou.