trăită în offline, începută în online, retrăită în offline, încheiată în online.
A
iubi nu e verb
din
partea cealaltă a lumii
o
staţie de autobuz, o insulă cu fraieri
aşteaptă
vaporul
sa
trecem cu toţii oceanul
că
aici oamenii nu iubesc nu iartă nu uită nu tolerează
nu
nu iartă-mă cine-i vinovatul astă vânăt la ochi bătut de vânt
de
ce daţi in oameni de ce totuşi vi se spune aşa
când
tot ce aveţi în gând şi manifestaţi sunt casă mancare familie
eşti
doar chip cioplit un animal care nu se bucură de tot potenţialul
lui
un
şchiop şi un orb şi un surd şi un mut
a
iubi nu e verb o insulă un ideal un Rai
din
care să înţelegem ca a iubi se înţelege de la sine
că
este aşa şi este adevărat -
un
vis să văd şi eu ce au văzut şi alţii
că
fiecare luminiţă are drumul ei în universul ăsta malefic
că
fiecare dintre noi e un nimeni şi în acelaşi timp un cineva
şi
nu contează dacă-i vis sau realitate
din
cenuşă iese foc
peste
realitaţiile astea se trece uşor
trebuie
să fii optimist şi să răsuflii uşurat
cum
să răsară o floare rară şi frumoasă într-un neam îngândurat
s-au
uscat şi păsările şi mor duşmanii de ciudă am picioarele
însângerate
de
la ciulini şi mă doare rău de tot să văd cum pe ei nu-i doare
nimic
şi
poate uneori viaţa e amară dar înca mai simt gust de catifea în
gură-
A iubi nu e verb 2
De la copac începe
şi unde se termină filmu ăsta
cum te urci în
copac nu e cazul să faci pe prostul
ca o pisică
cuprinsă de atâta panică
cheamă pompierii să
stingă dragostea asta
şi apoi nu urca
înainte
copacul se urcă în
tandem
(doar noi doi)
E mişto să te
îmbeţi cu dragoste
mai naşpa când te
trezeşti
şi simţi o
mahmureală cu miros de ţuică oltenească
să mai torn ?
Şi e mişto când
te trezeşti
pentru că
mahmureală iubirii
nu se drege decât
cu
o altă beţie
sticla e femeia mea,
gaura ei îmi spune ce vreau să aud
o pun langă ureche
ca pe o scoica, te previn cartea
asta o sa facă
valuri ca pe Maracana aşadar ai girjă
să nu te îmbeţi
în propria durere, ai grijă sa nu te îneci
credinţa a făcut
din Pi un învingător şi din mine la fel
sunt genul care
renunţă oricât de greu ar fi
şi apoi dragostea
te bagă în filme proaste visate
doar în somnul
dogmatic şi confortabil a la Kant
m-ai mâncat! Dar
sunt natural şi copilul lunii
vor creşte alte
mâini că am mâinile ca crengile de lungi
şi totuşi e cel
mai fain lucru să îmbeţi cu iubire
dacă aceasta este
100% naturală ca sucul de portocale
ca o limonadă şi
îţi greaţa de la atâta viaţă acum eşti boier
scrii pe cărţi, ce
pula ta, dar pe foi mai scriem şi noi ?
Pâine cu salam
nu-ţi mai place că n-am scris niciodată pentru bani
dar ştiu ca arta e
buisiness şi am stofă de afacerist e după cum te îmbraci
şi pe unde o arzi e
după cum te simţi şi cum te simte lumea că-s interpretări
tot ce se transformă
se denaturează înţelegi asta ? Dacă nu înţelegeţi poetul
sugeţi-i pula să
se simtă şi el mai fericit i'm fucking zen
oricum la naiba cu asta
şi totuşi e cel
mai fain lucru să îmbeţi cu iubire
dacă
aceasta este 100% naturală ca sucul de portocale
fără
aditivi, fără E-uri nici măcar
„eul”
din iubire nu are ce căuta
dragoste
necondinţionată zic
adică cât de tare
tremur când scriu
adică tare mult aş
vrea să mă strigi pe nume şi să nu ne pese de lume
astfel
căzând pe moarte călcând şi „erul”
de la războiul din iubire
adică ce mult aş
vrea să mă strigi pe nume
„iubi”.
Să vezi la 6
dimineaţa imaginea dezolantă a unui poet care bea de trei zile la
rând
este exact ceea ce
fiecare dintre noi suntem din când în când
lamentabili!
Lalalalala-mentabili, lalalalalalalalalalalaaa-mentabili,
lalalalalalamentabili
că muzica face bine
la suflet şi nimic nu poate schimba asta fă din mine o notă
muzicală
să pot spune te
iubesc.
A iubi nu e verb 3
De ce mă iubeşti şi de ce mă urăşti ?
Poezia este cea mai
bună pizdă şi pizda cel mai bun poem.
Ea este
femeia care nu m-a trădat niciodată deloc sofisticată
dar are
cea mai mare clasă mi-aduc aminte de prima nu a fost nici arta nici
filosofia
îmi
zicea doar „aşa
tati” şi vine şi a doua cea care mă
înţelege mă calmează
şi mă
face să stau bine în teneşi sus la un ceai sunt om liber
nu caut
nimic nu vreau nimic
doar
încredere
şi mulţi
vorbesc aşa în gol
fără
formă fără fond în cautarea armoniei în căutarea verbului
mi-ai
luminat calea o vei stinge voi fi la cea de a treia scrisoare pentru
nebuni adevăraţi
care beau
baloane de săpun nu-i pentru drogaţi
şi
totuşi mă gândesc că-i bine să fie cineva langă tine în loc să
numeri banii
şi
totuşi mă gândesc că-i bine să fie cineva langă tine în loc să
numeri banii
echilibru
nostru nu-i la casa de copii nu-i lăsa de copii să piară acum când
au găsit lumina
şi poate
Moş Ene mai trece pe la gene şi când am să mă trezesc am să fiu
deja la a patra
gândidu-mă
la surprizele pe care ni le am făcut mă liniştesc şi adorm, mă
adorm şi liniştesc
mă ador
mă adori mă iert te ierţi e ca tabla şah când o zi albă când
una neagră
când o
clipă am stat cu mâinile în aer dedicând acestui cui lui Dumnezeu
dacă nu
vrei tu poate vrea câinele care mă aşteaptă de ceva timp n-am mai
trecut pe acasă
e vorba
de curaj nu de gazdă e dulce amărui ca să petreci timpul cu noi
sunt multe avem idei
prima a
zis la telefon nu ne mai vedem a doua...
aerul mă
face să tac...
Trecut bântuie,
Trecut bântuie străzile!
Când atâţia
oameni bat poliţişti,
unde să te ascunzi,
unde ?
Îs bolnav,
mă duc la somn.
Nimeni nu se ceartă
cu mine
pentru ca mie îmi
place să mă cert
nimeni nu se muşcă
cu mine
pentru că mie îmi
place să mă muşc.
Îmi retrăiesc copilăria în acelaşi loc în acelaşi bloc.
A iubi
nu e verb 4
Și vreau totul de la viață
am o luptă armonioasă cu ea
împreună facem muzica să sune cu săbii și cinei
n-am să pierd acum când abia am simțit puțin
gustul victoriei pe vârful limbii și-s tare lacom și nebun
încrezător în propriul film și doar știu când o să vină timpul
și pentru formula finală "The End" sau "Va urma"
Bună dimineața București jegos, ăsta e orașul învingătorilor
cei lamentabil plecați acasă sau continuați să dormiți în voi înșivă
eu am parte de Marea Trezire, sunt cel mai jucător, ce mai jucător
joc cu cărțile pe față n-am nimic de ascuns nu mi-e teamă din mânecă
curg niște ași aidoma mângăierii dintre râu și munte dintre razele soarelui
și ochii mei roșii de la atâta oboseală și multe cuie nopți la rând
îmi scutur lacrimile de cristal în ochi să văd din nou lucid clar nu clar-obscur
clar, clar, clar, care-i baiu cu iubirea asta nonverbală e raritate pură și
neocrotită de lege, cine are mai multe coaie, ala care iubește sau ală care nu
ambii au același nr de coaie și atunci ? Uite că m-am trezit brusc din vis dar nu învins
într-o cameră de sus felina ei neagră și rafinată mă urmărește și nu mă lasă
să o mângâi și nu mă lasă să mângâi, zac în mine când îmi spune că iubirea
nu are înlocuitor, visăm la globalizare și nu știu dacă poate înlocui totul
zac și în ea când îmi spune că n-o să ne pierdem...
Și vreau totul de la viață
am o luptă armonioasă cu ea
împreună facem muzica să sune cu săbii și cinei
n-am să pierd acum când abia am simțit puțin
gustul victoriei pe vârful limbii și-s tare lacom și nebun
încrezător în propriul film și doar știu când o să vină timpul
și pentru formula finală "The End" sau "Va urma"
Bună dimineața București jegos, ăsta e orașul învingătorilor
cei lamentabil plecați acasă sau continuați să dormiți în voi înșivă
eu am parte de Marea Trezire, sunt cel mai jucător, ce mai jucător
joc cu cărțile pe față n-am nimic de ascuns nu mi-e teamă din mânecă
curg niște ași aidoma mângăierii dintre râu și munte dintre razele soarelui
și ochii mei roșii de la atâta oboseală și multe cuie nopți la rând
îmi scutur lacrimile de cristal în ochi să văd din nou lucid clar nu clar-obscur
clar, clar, clar, care-i baiu cu iubirea asta nonverbală e raritate pură și
neocrotită de lege, cine are mai multe coaie, ala care iubește sau ală care nu
ambii au același nr de coaie și atunci ? Uite că m-am trezit brusc din vis dar nu învins
într-o cameră de sus felina ei neagră și rafinată mă urmărește și nu mă lasă
să o mângâi și nu mă lasă să mângâi, zac în mine când îmi spune că iubirea
nu are înlocuitor, visăm la globalizare și nu știu dacă poate înlocui totul
zac și în ea când îmi spune că n-o să ne pierdem...
A iubi nu e verb 5
îmbrăţişări
între obiecte indiferente
privesc lumea celor
mici
monitoru se deschide
către lumea de afară şi
ajunge la lumină
uşor uşor fără chinuială
aud disperarea
câinilor maidanezi cum cântă fără căşti muzica-i surdă
mintea se autoinundă
şi apoi viaţa ne ia pe fiecare
rând pe rând la
trântă e doar o zi de vară lumea
e făcută să
dispară introspectiv mă cobor în mine
introspectiv, caut
şi în tine
după versuri albe,
cuvinte şi rime
pune mână pe o
lopată poate om găsii aur
ce vise îndrăzneţe
e doar o zi de vară, sau un os de dinozaur.
Umbrele, scaune,
sticle, pahare, cioc cioc îţi sună cunoscut
case care tremură
de la febră, caniculă
un cui, o daltă, o
bardă, e făcut pe stradă îţi sună cunoscut
e doar o zi de vară
şi cui îi vine să se gândească la probleme, griji, dragoste
şi cei de acasă un
singur cuvânt în vocabular
lasă... e doar o zi
de vară, lasă!
e remiză e pace în
lume lasă cearta n-o mai pune pe hârtii
o venii şi vremea
când n-o mai fi nici un război
e pace în lume, e remiză, e pace în lume fără nici o miză.
Pula este
oarbă în fața pizdii unde se preconcepe al treilea ochi
o privire intrisecă cu priveliște spre lumea de afară
focusată perpetuu pe o ieșire infinită și apoi sentimentul de frică
necesitatea siguranței continuată cu starea totală de nesiguranță
că ești tu, liber adică te simți în siguranță doar când ieși dracului afară
din aia patru pereți în care mintea n-a dat decât viermi și pânze de paianjen
și unde televizorul e pus la loc de cinste, doamne miluiește, prin care vi se vinde
(faceți bani că vă spunem noi ce să cumpărați), iubirea perfectă!
De ce să tot repeți „te iubesc!” te iubesc!” te iubesc!” e tot un soi de nesiguranță,
e doar un ser de minciună și schizofrenie ce curge prin noi din aparatul fără sentimente
dar atât de venerat în diminețile după nopțile luni, prelungi... prea lungi, tot mai lungi -
automatul de cafea.
Ce dreacu' caut eu în orașul ăsta, ce caută toți de altfel
nemurirea, adică pizda, adică fericirea
reîntoarcerea permanentă la destinația finală – tot originea
Cu ochii râzând de lacrimi mă urc pe pereți și apoi adorm
cu tine pe retină, play-pauză-play, scriitorii sunt scârboși
ne înțelegem din priviri și știu că știi și tu că știu și eu că știm că nu știm infinitul
dar că ne știm, doar că ne știm, se aud tii-tii-tii și dă-te-n morții mă-tii
îmi revin, timpul pentru noi (are un program special), se mișcă lent ca o felină cu tact
mă trezesc cu mine ud, neted, gol și rece
cu ochii râzând de lacrimi, te simt eu altfel sau poate eu nu sunt eu
îți spun din nou , te iubesc dar nu verbal și te sărut pe interior,
cu ochii râzând de lacrimi îți spun din nou, te iubesc și mă închid în tine.
o privire intrisecă cu priveliște spre lumea de afară
focusată perpetuu pe o ieșire infinită și apoi sentimentul de frică
necesitatea siguranței continuată cu starea totală de nesiguranță
că ești tu, liber adică te simți în siguranță doar când ieși dracului afară
din aia patru pereți în care mintea n-a dat decât viermi și pânze de paianjen
și unde televizorul e pus la loc de cinste, doamne miluiește, prin care vi se vinde
(faceți bani că vă spunem noi ce să cumpărați), iubirea perfectă!
De ce să tot repeți „te iubesc!” te iubesc!” te iubesc!” e tot un soi de nesiguranță,
e doar un ser de minciună și schizofrenie ce curge prin noi din aparatul fără sentimente
dar atât de venerat în diminețile după nopțile luni, prelungi... prea lungi, tot mai lungi -
automatul de cafea.
Ce dreacu' caut eu în orașul ăsta, ce caută toți de altfel
nemurirea, adică pizda, adică fericirea
reîntoarcerea permanentă la destinația finală – tot originea
Cu ochii râzând de lacrimi mă urc pe pereți și apoi adorm
cu tine pe retină, play-pauză-play, scriitorii sunt scârboși
ne înțelegem din priviri și știu că știi și tu că știu și eu că știm că nu știm infinitul
dar că ne știm, doar că ne știm, se aud tii-tii-tii și dă-te-n morții mă-tii
îmi revin, timpul pentru noi (are un program special), se mișcă lent ca o felină cu tact
mă trezesc cu mine ud, neted, gol și rece
cu ochii râzând de lacrimi, te simt eu altfel sau poate eu nu sunt eu
îți spun din nou , te iubesc dar nu verbal și te sărut pe interior,
cu ochii râzând de lacrimi îți spun din nou, te iubesc și mă închid în tine.
A iubi
nu e verb 7
(se dedică Minei Ivanov)
Mă uit la luna asta și văd cum tremură pământul
și după mă uit la ecranul ăsta și ce văd
alte poze și memorii, chiuveta este locul nostru
de mântuire, regăsirea dinăuntrul nostru
muzica electronică cum mișcă de cearșaf
șeful nostru, sinele
aștept vântul să sufle prin inele literele pierdute din adins
și să risipească gândurile nerostite în cuvintele negre ce merită spuse
ciorile au viață lungă și gândesc mult, fricile nobile și cisternele
nasc eroi din noroi vârfurile de zgârie nori și vârfurile de iceberg
îmi povestesc despre... te iubesc atât de mult și nu știu de unde să încep
și unde să sfârșesc când sitarul mă continuă umbrele nu se aruncă
și dacă bem din sticlă să punem puțină lămâie și dacă se golește
(se dedică Minei Ivanov)
Mă uit la luna asta și văd cum tremură pământul
și după mă uit la ecranul ăsta și ce văd
alte poze și memorii, chiuveta este locul nostru
de mântuire, regăsirea dinăuntrul nostru
muzica electronică cum mișcă de cearșaf
șeful nostru, sinele
aștept vântul să sufle prin inele literele pierdute din adins
și să risipească gândurile nerostite în cuvintele negre ce merită spuse
ciorile au viață lungă și gândesc mult, fricile nobile și cisternele
nasc eroi din noroi vârfurile de zgârie nori și vârfurile de iceberg
îmi povestesc despre... te iubesc atât de mult și nu știu de unde să încep
și unde să sfârșesc când sitarul mă continuă umbrele nu se aruncă
și dacă bem din sticlă să punem puțină lămâie și dacă se golește
o umplem
și dacă se golește iar
mai bine
o umplem zilnic
și bem cuvinte și uite-l cum prinde viață printre cele spuse
să punem puțină lămâie, puțină lumină,
să punem de o limonadă spirituală
și bem cuvinte și uite-l cum prinde viață printre cele spuse
să punem puțină lămâie, puțină lumină,
să punem de o limonadă spirituală
A iubi
nu e verb 8
Poate mi s-a părut
că pot urca comisurile buzelor
mai la înălţime
chiar de acolo din închisoarea de ochi luminoşi
felinare, claxoane
bizare, mai optimiste decât apar în scenarii de filme cotidiene
cuprinse de frica
zilei de mâine ochii negri, ochii profunzi
profund acaparaţi
de dragoste şi toleranţă falsă şi apoi minciuna din ei
mă întorc la el
acel el pe care toţi l-am botezat după cum ni s-ar părea
că l-ar prinde mai
bine ca făcător de iluzii poate că mi s-a părut că lucrul mărunt
creşte ca şi
cozonacul cu diamante, cu puţin mărut se adună într-o zi şi
pentru mâine
poate mi s-a părut
la doişpe noaptea, ce Dumnezeu căutam eu acolo ?!
în baba oarba în
jocurile de cărţi în sticlele de vin în toate crengile cu frunze
ce oripilează minţi
neextinse vise nestinse pentru că banii nu ard sunt aşa de mulţi
dar nu sunt ai
noştri nu sunt ai nimănui dar toţi îi vrem dar, dar din dar se
face de
s-ar face pentru
toţi poate mi s-a părut cu dragostea iz de substantiv la superlativ
mort de beat
ţinându-ne braţ la braţ că mă pot ridica de jos în sus
oricum pot să mă
ridic în sus, mă pun în cap nu mă încurc. Am fost nervos
am vrut să zbor am
vrut să mor am vrut să trăiesc peste tot era cale de întoarcere
am crezut că
scânteia asta ce îţi ia minţile poate să te mişte
şi atunci când
singur n-ai să te mai mişti. E ca orice alt lucru muritor în faţa
ochilor
ce nu mor ce văd
prin palma noastră lucrurile pe care le putem atinge şi nu dispar
pentru că rămân
ale noastre atâta timp cât şi noi suntem ai noştri,
dar ne cam vindem,
oare putem să ne luam la schimb fericirea ?
Poate mi s-a părut
la doişpe noaptea, ce Dumnezeu căutam eu acolo ?!
că iubirea nu era,
decât egreta aia degratată din memoria ce se regenara în ciocul ei
la sânul ei de
răpitoare, poate mi s-a părut că lucrurile se vor schimba dar nu
am reuşit
decât să mă
schimb pe mine şi mâine o iau de la capăt îmi curăţ machiajul
de pe faţă
sunt eu, sunt doar
eu cu mine, mă pipăi, sunt eu însumi, nu m-am pierdut...
vreţi să ne batem,
aveţi sânge în coaie ?!! striga un clovn trist de la pieptul
unui clovn vesel din
praful neminţit, cenuşa de om, doar praful rămâne din el,
proştilor!
Dar e mişto să
menţinem filmul ăsta cu clovnul vesel de frică să nu murim trişti
de frică să nu ne
minţim că viaţa e un dar că iubirea e un dat natural,
şi e singura care
nu moare de fapt, cea mai sensibilă chestie,
şi toţi
o căutăm în fapt, când ea ne scapă de fapt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu