A iubi nu e verb (ciclu poetic, exclusiv online)

trăită în offline, începută în online, retrăită în offline, încheiată în online.

 A iubi nu e verb

din partea cealaltă a lumii

o staţie de autobuz, o insulă cu fraieri

aşteaptă vaporul

sa trecem cu toţii oceanul

că aici oamenii nu iubesc nu iartă nu uită nu tolerează

nu nu iartă-mă cine-i vinovatul astă vânăt la ochi bătut de vânt

de ce daţi in oameni de ce totuşi vi se spune aşa

când tot ce aveţi în gând şi manifestaţi sunt casă mancare familie

eşti doar chip cioplit un animal care nu se bucură de tot potenţialul lui

un şchiop şi un orb şi un surd şi un mut

a iubi nu e verb o insulă un ideal un Rai

din care să înţelegem ca a iubi se înţelege de la sine

că este aşa şi este adevărat -

un vis să văd şi eu ce au văzut şi alţii

că fiecare luminiţă are drumul ei în universul ăsta malefic

că fiecare dintre noi e un nimeni şi în acelaşi timp un cineva

şi nu contează dacă-i vis sau realitate

din cenuşă iese foc

peste realitaţiile astea se trece uşor

trebuie să fii optimist şi să răsuflii uşurat

cum să răsară o floare rară şi frumoasă într-un neam îngândurat

s-au uscat şi păsările şi mor duşmanii de ciudă am picioarele însângerate

de la ciulini şi mă doare rău de tot să văd cum pe ei nu-i doare nimic

şi poate uneori viaţa e amară dar înca mai simt gust de catifea în gură-

A iubi nu e verb 2

De la copac începe şi unde se termină filmu ăsta

cum te urci în copac nu e cazul să faci pe prostul

ca o pisică cuprinsă de atâta panică

cheamă pompierii să stingă dragostea asta

şi apoi nu urca înainte

copacul se urcă în tandem

(doar noi doi)

E mişto să te îmbeţi cu dragoste

mai naşpa când te trezeşti

şi simţi o mahmureală cu miros de ţuică oltenească

să mai torn ?

Şi e mişto când te trezeşti

pentru că mahmureală iubirii

nu se drege decât cu

o altă beţie

sticla e femeia mea, gaura ei îmi spune ce vreau să aud

o pun langă ureche ca pe o scoica, te previn cartea

asta o sa facă valuri ca pe Maracana aşadar ai girjă

să nu te îmbeţi în propria durere, ai grijă sa nu te îneci

credinţa a făcut din Pi un învingător şi din mine la fel

sunt genul care renunţă oricât de greu ar fi

şi apoi dragostea te bagă în filme proaste visate

doar în somnul dogmatic şi confortabil a la Kant

m-ai mâncat! Dar sunt natural şi copilul lunii

vor creşte alte mâini că am mâinile ca crengile de lungi

şi totuşi e cel mai fain lucru să îmbeţi cu iubire

dacă aceasta este 100% naturală ca sucul de portocale

ca o limonadă şi îţi greaţa de la atâta viaţă acum eşti boier

scrii pe cărţi, ce pula ta, dar pe foi mai scriem şi noi ?

Pâine cu salam nu-ţi mai place că n-am scris niciodată pentru bani

dar ştiu ca arta e buisiness şi am stofă de afacerist e după cum te îmbraci

şi pe unde o arzi e după cum te simţi şi cum te simte lumea că-s interpretări

tot ce se transformă se denaturează înţelegi asta ? Dacă nu înţelegeţi poetul

sugeţi-i pula să se simtă şi el mai fericit i'm fucking zen oricum la naiba cu asta

şi totuşi e cel mai fain lucru să îmbeţi cu iubire

dacă aceasta este 100% naturală ca sucul de portocale

fără aditivi, fără E-uri nici măcar

„eul” din iubire nu are ce căuta

dragoste necondinţionată zic

adică cât de tare tremur când scriu

adică tare mult aş vrea să mă strigi pe nume şi să nu ne pese de lume

astfel căzând pe moarte călcând şi „erul” de la războiul din iubire

adică ce mult aş vrea să mă strigi pe nume

„iubi”.

Să vezi la 6 dimineaţa imaginea dezolantă a unui poet care bea de trei zile la rând

este exact ceea ce fiecare dintre noi suntem din când în când

lamentabili! Lalalalala-mentabili, lalalalalalalalalalalaaa-mentabili, lalalalalalamentabili

că muzica face bine la suflet şi nimic nu poate schimba asta fă din mine o notă muzicală

să pot spune te iubesc.

A iubi nu e verb 3

De ce mă iubeşti şi de ce mă urăşti ?

Poezia este cea mai bună pizdă şi pizda cel mai bun poem.

Ea este femeia care nu m-a trădat niciodată deloc sofisticată

dar are cea mai mare clasă mi-aduc aminte de prima nu a fost nici arta nici filosofia

îmi zicea doar „aşa tati” şi vine şi a doua cea care mă înţelege mă calmează

şi mă face să stau bine în teneşi sus la un ceai sunt om liber

nu caut nimic nu vreau nimic

doar încredere

şi mulţi vorbesc aşa în gol

fără formă fără fond în cautarea armoniei în căutarea verbului

mi-ai luminat calea o vei stinge voi fi la cea de a treia scrisoare pentru nebuni adevăraţi

care beau baloane de săpun nu-i pentru drogaţi

şi totuşi mă gândesc că-i bine să fie cineva langă tine în loc să numeri banii

şi totuşi mă gândesc că-i bine să fie cineva langă tine în loc să numeri banii

echilibru nostru nu-i la casa de copii nu-i lăsa de copii să piară acum când au găsit lumina

şi poate Moş Ene mai trece pe la gene şi când am să mă trezesc am să fiu deja la a patra

gândidu-mă la surprizele pe care ni le am făcut mă liniştesc şi adorm, mă adorm şi liniştesc

mă ador mă adori mă iert te ierţi e ca tabla şah când o zi albă când una neagră

când o clipă am stat cu mâinile în aer dedicând acestui cui lui Dumnezeu

dacă nu vrei tu poate vrea câinele care mă aşteaptă de ceva timp n-am mai trecut pe acasă

e vorba de curaj nu de gazdă e dulce amărui ca să petreci timpul cu noi sunt multe avem idei

prima a zis la telefon nu ne mai vedem a doua...

aerul mă face să tac...

Trecut bântuie, Trecut bântuie străzile!

Când atâţia oameni bat poliţişti,

unde să te ascunzi, unde ?

Îs bolnav,

mă duc la somn.

Nimeni nu se ceartă cu mine

pentru ca mie îmi place să mă cert

nimeni nu se muşcă cu mine

pentru că mie îmi place să mă muşc.

Îmi retrăiesc copilăria în acelaşi loc în acelaşi bloc.

A iubi nu e verb 4

Și vreau totul de la viață
am o luptă armonioasă cu ea
împreună facem muzica să sune cu săbii și cinei
n-am să pierd acum când abia am simțit puțin
gustul victoriei pe vârful limbii și-s tare lacom și nebun
încrezător în propriul film și doar știu când o să vină timpul
și pentru formula finală "The End" sau "Va urma"
Bună dimineața București jegos, ăsta e orașul învingătorilor
cei lamentabil plecați acasă sau continuați să dormiți în voi înșivă
eu am parte de Marea Trezire, sunt cel mai jucător, ce mai jucător
joc cu cărțile pe față n-am nimic de ascuns nu mi-e teamă din mânecă
curg niște ași aidoma mângăierii dintre râu și munte dintre razele soarelui
și ochii mei roșii de la atâta oboseală și multe cuie nopți la rând
îmi scutur lacrimile de cristal în ochi să văd din nou lucid clar nu clar-obscur
clar, clar, clar, care-i baiu cu iubirea asta nonverbală e raritate pură și
neocrotită de lege, cine are mai multe coaie, ala care iubește sau ală care nu
ambii au același nr de coaie și atunci ? Uite că m-am trezit brusc din vis dar nu învins
într-o cameră de sus felina ei neagră și rafinată mă urmărește și nu mă lasă
să o mângâi și nu mă lasă să mângâi, zac în mine când îmi spune că iubirea
nu are înlocuitor, visăm la globalizare și nu știu dacă poate înlocui totul
zac și în ea când îmi spune că n-o să ne pierdem...

A iubi nu e verb 5

îmbrăţişări între obiecte indiferente

privesc lumea celor mici

monitoru se deschide către lumea de afară şi

ajunge la lumină uşor uşor fără chinuială

aud disperarea câinilor maidanezi cum cântă fără căşti muzica-i surdă

mintea se autoinundă şi apoi viaţa ne ia pe fiecare

rând pe rând la trântă e doar o zi de vară lumea

e făcută să dispară introspectiv mă cobor în mine

introspectiv, caut şi în tine

după versuri albe, cuvinte şi rime

pune mână pe o lopată poate om găsii aur

ce vise îndrăzneţe e doar o zi de vară, sau un os de dinozaur.

Umbrele, scaune, sticle, pahare, cioc cioc îţi sună cunoscut

case care tremură de la febră, caniculă

un cui, o daltă, o bardă, e făcut pe stradă îţi sună cunoscut

e doar o zi de vară şi cui îi vine să se gândească la probleme, griji, dragoste

şi cei de acasă un singur cuvânt în vocabular

lasă... e doar o zi de vară, lasă!

e remiză e pace în lume lasă cearta n-o mai pune pe hârtii

o venii şi vremea când n-o mai fi nici un război

e pace în lume, e remiză, e pace în lume fără nici o miză.

A iubi nu e verb 6

Pula este oarbă în fața pizdii unde se preconcepe al treilea ochi
o privire intrisecă cu priveliște spre lumea de afară
focusată perpetuu pe o ieșire infinită și apoi sentimentul de frică
necesitatea siguranței continuată cu starea totală de nesiguranță
că ești tu, liber adică te simți în siguranță doar când ieși dracului afară
din aia patru pereți în care mintea n-a dat decât viermi și pânze de paianjen
și unde televizorul e pus la loc de cinste, doamne miluiește, prin care vi se vinde
(faceți bani că vă spunem noi ce să cumpărați), iubirea perfectă!
De ce să tot repeți „te iubesc!” te iubesc!” te iubesc!” e tot un soi de nesiguranță,
e doar un ser de minciună și schizofrenie ce curge prin noi din aparatul fără sentimente
dar atât de venerat în diminețile după nopțile luni, prelungi... prea lungi, tot mai lungi -
automatul de cafea.
Ce dreacu' caut eu în orașul ăsta, ce caută toți de altfel
nemurirea, adică pizda, adică fericirea
reîntoarcerea permanentă la destinația finală – tot originea
Cu ochii râzând de lacrimi mă urc pe pereți și apoi adorm
cu tine pe retină, play-pauză-play, scriitorii sunt scârboși
ne înțelegem din priviri și știu că știi și tu că știu și eu că știm că nu știm infinitul
dar că ne știm, doar că ne știm, se aud tii-tii-tii și dă-te-n morții mă-tii
îmi revin, timpul pentru noi (are un program special), se mișcă lent ca o felină cu tact
mă trezesc cu mine ud, neted, gol și rece
cu ochii râzând de lacrimi, te simt eu altfel sau poate eu nu sunt eu
îți spun din nou , te iubesc dar nu verbal și te sărut pe interior,
cu ochii râzând de lacrimi îți spun din nou, te iubesc și mă închid în tine.

A iubi nu e verb 7

(se dedică Minei Ivanov)

Mă uit la luna asta și văd cum tremură pământul
și după mă uit la ecranul ăsta și ce văd
alte poze și memorii, chiuveta este locul nostru
de mântuire, regăsirea dinăuntrul nostru
muzica electronică cum mișcă de cearșaf
șeful nostru, sinele
aștept vântul să sufle prin inele literele pierdute din adins
și să risipească gândurile nerostite în cuvintele negre ce merită spuse
ciorile au viață lungă și gândesc mult, fricile nobile și cisternele
nasc eroi din noroi vârfurile de zgârie nori și vârfurile de iceberg
îmi povestesc despre... te iubesc atât de mult și nu știu de unde să încep
și unde să sfârșesc când sitarul mă continuă umbrele nu se aruncă
și dacă bem din sticlă să punem puțină lămâie și dacă se golește

o umplem și dacă se golește iar

mai bine o umplem zilnic
și bem cuvinte și uite-l cum prinde viață printre cele spuse
să punem puțină lămâie, puțină lumină,
să punem de o limonadă spirituală

A iubi nu e verb 8

Poate mi s-a părut că pot urca comisurile buzelor

mai la înălţime chiar de acolo din închisoarea de ochi luminoşi

felinare, claxoane bizare, mai optimiste decât apar în scenarii de filme cotidiene

cuprinse de frica zilei de mâine ochii negri, ochii profunzi

profund acaparaţi de dragoste şi toleranţă falsă şi apoi minciuna din ei

mă întorc la el acel el pe care toţi l-am botezat după cum ni s-ar părea

că l-ar prinde mai bine ca făcător de iluzii poate că mi s-a părut că lucrul mărunt

creşte ca şi cozonacul cu diamante, cu puţin mărut se adună într-o zi şi pentru mâine

poate mi s-a părut la doişpe noaptea, ce Dumnezeu căutam eu acolo ?!

în baba oarba în jocurile de cărţi în sticlele de vin în toate crengile cu frunze

ce oripilează minţi neextinse vise nestinse pentru că banii nu ard sunt aşa de mulţi

dar nu sunt ai noştri nu sunt ai nimănui dar toţi îi vrem dar, dar din dar se face de

s-ar face pentru toţi poate mi s-a părut cu dragostea iz de substantiv la superlativ

mort de beat ţinându-ne braţ la braţ că mă pot ridica de jos în sus

oricum pot să mă ridic în sus, mă pun în cap nu mă încurc. Am fost nervos

am vrut să zbor am vrut să mor am vrut să trăiesc peste tot era cale de întoarcere

am crezut că scânteia asta ce îţi ia minţile poate să te mişte

şi atunci când singur n-ai să te mai mişti. E ca orice alt lucru muritor în faţa ochilor

ce nu mor ce văd prin palma noastră lucrurile pe care le putem atinge şi nu dispar

pentru că rămân ale noastre atâta timp cât şi noi suntem ai noştri,

dar ne cam vindem, oare putem să ne luam la schimb fericirea ?

Poate mi s-a părut la doişpe noaptea, ce Dumnezeu căutam eu acolo ?!

că iubirea nu era, decât egreta aia degratată din memoria ce se regenara în ciocul ei

la sânul ei de răpitoare, poate mi s-a părut că lucrurile se vor schimba dar nu am reuşit

decât să mă schimb pe mine şi mâine o iau de la capăt îmi curăţ machiajul de pe faţă

sunt eu, sunt doar eu cu mine, mă pipăi, sunt eu însumi, nu m-am pierdut...

vreţi să ne batem, aveţi sânge în coaie ?!! striga un clovn trist de la pieptul

unui clovn vesel din praful neminţit, cenuşa de om, doar praful rămâne din el, proştilor!

Dar e mişto să menţinem filmul ăsta cu clovnul vesel de frică să nu murim trişti

de frică să nu ne minţim că viaţa e un dar că iubirea e un dat natural,

şi e singura care nu moare de fapt, cea mai sensibilă chestie,

şi toţi o căutăm în fapt, când ea ne scapă de fapt.