Bucureşti, patru iulie, două mii cincisprezece

Eşti atât de mare Pe cât gândeşti Şi

atât de mic Pe cât eşti

Sunt atât de mare Pe cât gândesc şi

atât de mic Pe cât sunt

Nu ştiu de unde vin Am uitat complet

am deschis frigiderul nervos Cu o zi înainte

mă certasem cu el Şi i-am spus: ce părere ai

despre poezia asta: Am 25 de ani şi sunt terminat

Ilescu are 25 şi râde Şi tata a râs Dar

nu a râs

Normal

A râs prin cuvinte

Ceva înţelept: nu ştiu

poate n-am înţeles eu Şi am început

să râd Şi am râs amândoi Şi taică-miu

nu se mai termina Dar eu am putut să mă termin Şi după

m-am dus să mă culc Dar tot auzeam râsete şi am început

să râd cu lacrimi Dar aşa ca

prostul

Cum e să fii un drog pentru ceilalţi?

Am vrut să fac Un arici blând Din seringi Şi

mi-a ieşit

Să dăm trecutului ce e a trecutului

Să ne spălăm creierii

Râsul e doar o treabă murdară

s-au dus toate lucrurile: [(frumoase)]

într-un mod bizar Ceea ce îmi dă de înţeles că

dacă le-aş obţine până la urmă Le-aş putea

obţine într-un mod plicticos Dar

nu vreau

Poezie performativă şi scrisă precum

curve şi cafea & nimic mai mult:

Cornuleţe Bani Tatuaje Ţoale murdare

Noi şi ei New look Curve abandonate Poet lăsat

să râdă în singurătate Cărţi Critici Poveste

Nenorociri Cretini Singurul prieten inteligent Poezie despre asta

era vorba Despre

nimic mai mult Dar

n-am înţeles De ce râdem

atât de mult Despre lucrurile Care ni se par uşurele sau uşuratice Şi

nu ne mai rămâne râsul Şi pentru cuvintele grele ale lui Dumnezeu.

P.S.: Iliescu are 75 în poemul lui Dan Sociu.