Cât
mai trebuie să plătim? Eşti un prost! Cu cât eşti mai rău cu
atât mai prost. Dar asta este discutabil. Tu nu de-asta eşti prost.
Eşti prost fiindcă n-ai crezut, susţinut, apreciat, felicitat
(atunci când a fost cazul, de puţine ori, într-adevăr, dar a
fost). Iată,
această modestie exagerată şi timiditate – sunt sindromul
creşterii tale. Ai fost fericit să vezi cum se creşte un ficus,
aşa e şi cu un om. Modestie pe care tu însuţi o manifeşti. Nu
ţi-a păsat de mine decât atunci când ochii vecinilor aveau ceva
de spus în relaţia tată – fiu. Ţi-am mai lăsat două scrisori,
tot dimineaţa. Nu-ţi mai aminteşti. Erau în spre împăcare,
iertare. A vinei pe care trebuie să o suport de când sunt copil
până când? Să nu mi se ofere dragoste, am înţeles şi acceptat
dar ură? Ură pe care o văd şi primesc zi de zi din toate părţile?
Eh; aşa începe
şi scrisoarea asta. Cu ură. E scrisoarea vieţii mele. Oare ştii
cum e să-ţi vezi mama lovită şi futută? Nu-mi răspunde eu ştiu.
Nu căuta scuze fiindcă mi-e mie ruşine numai când te aud. Nu te
gândii la paharul ăla cu apă sau toate boacănele pe care le-am
făcut. Nu sunt aici. Sunt doar în mintea ta care nu mai e mintea
ta. Azi poate e ultima dată când ai să mă vezi.
Vine o zi când observi că nu mai încapi în cadă şi trebuie să recunoşti că poezie era atunci când erai copil şi n-ai văzut nici un poet. (Anestezicul din palmă, Tracus Arte; 2016; în curs de apariţie.)
vineri, 22 ianuarie 2016
joi, 21 ianuarie 2016
Arhivar: Solemnul Etern Dezordonat: tu ori te sui cu mine ori stai jos
Şapte
maşini În retragere Pe ger şi
lor Le
Arde de amăgiri
Bă
Ăştia
poeţi
Nu Tu
Braţele lui Ating Balustrada Lojei
Gura Căscând La cel mai bun gând al zilei
alunecă sau e atrasă În Spre
coerenţa de dincolo
A mai stat o dată moartă
atunci când A încercat Să sară
de pe Palatul Nouă şi s-a Rupt în aripa burghiu
a spaţiului vântului Într-o coadă de peşte
Totul e coadă de peşte
Atunci când Nu e periculos
pericolul Se întoarce la el
Refuzând Murdăreşte Sperând zidurile
un graff: independent Dar Depinde
ce vor copiii Să Citească
Mai exact Plăcerea de Cine E legiuitoare
Cine a rămas să aleagă Dintre adolescenţa
lui Jo Nebunu' Şi Dintre
cu dintele aruncat peste cap
Batându-te argumentativ În Ace Zgâriate
ieşind pe portiţă După Cheiţa timpului
luând Guriţa de aer De la cel mai bun
medic al comediantului Surd râzând
Oprit din mers Făcând ocol Oricărei Sare de rană
în forma Şarpelui Mângâind Tubul Tubului de foi
Lăsând Dezordine Numele moarte Din Creion
De care S-au împiedicat Şi alţii
Îi vreau pe nebuni goi Şi am să-i am
şi ca să mă explic
Nu pot fi explicat
Prietene
Vreau Pubertate şi Monstruozităţi
vreau Să Văd Cum Se scrie Poezia
Îi Vreau În Prima Linie Pe Cei mai buni Egoişti
bruind Intimitatea Ultimă pictaţi pe ochi
de ciomagul lui Cădere
Cum murim?: Daimonul Meu
de pe îngerul drept
Al umărului stâng
de pe buze Mi Se Dezlega şiret
clişeul Universal: Nu sunt cu el
N-am fost nici gând
Sunt simplu Acceptând
Livrez ingenios
Am fost Jos
fără să mă văd Căzând
e un pic de Absurditate şi aici
Sunt alt om
de fiecare dată
când Mă gândesc
la mine
şi e Prea Multă Substanţă
Atunci când nimeni nu
Se
uită şi Mă ţine
Minte
literele mele înţeapă
şi Atât Piş Piş
Ce poate fi mai frumos
decât o Căsuţă de Mail
Goală în care nu încape Vântul
cât beculeţul de jos
îţi sugerează Că Totul
are un start şi un stop?
Atunci Când Am împlinit Opt ani
vârsta infinitului A scris:
Fecioara Maria în volumul ei De debut
că sunt Aceşti opt ani
Că După Aia se spulberă totul
ca nu cumva Să Nu Rămână
Nimic din infinit
Maică-mea M-a scos Din încurcături şi
M-a aruncat Într-o gheretă
unde se vindea Numai un ziar:
EU ŞI VIITORUL MEU OBSCUR
În pauza de masă Chioşcarul
făcea yoga Sau Era frizer
Ştia să tundă În Două feluri
Felul unu Ras de tot Şi felul doi:
Îi punem un castron Pe cap
şi pac pac
Puţin mai târziu
sunt în baie Cu un picior
în cadă şi Unul în căcat Ţinând un bici
Fiindu-mi dor de o Nimfomană neberbierit
Strănuturi de Cenuşă peste
Cearşafuri goale
Trase aiurea Prin sânge
Adânc Nocturn Înoptez
fără să cedez Nopţii
Puţin şi mai târziu Amintundu-mi
Trag Castronul Pe cap
ies Fâşii Şaten Cinema 4D
Şi mai târziu de atât
Capului Cactus
i se adresează un adevăr:
Mai are rost să te întreb
Dacă viaţa ta e mai bună?
RN a avut dreptate Tot Timpul Ăsta
Poate prea târziu
Dacă aş putea Roti ceasul Înapoi
m-aş propti Fix în Gâtul Infinitului
Atunci când opream timpul şi
făceam ce voiam Din oameni
Fără să-i întâmpin cu greutăţi
mă masturbam Pe ascuns
Cu un vocabular sărăcăcios
în vestiarul nimfo
L-aş opri Fix În ghereta aia
Aş medita Aş turna Sos picant
Mi-aş băga picioarele În castron
Aş roti Fâşiile Şaten Cinema 4D
Dar n-are rost
Banksy A spus Că:
Am auzit Că Au fost
puse acolo De Poliţie ca
să te uiţi În Sus şi Un computer
Să-ţi scaneze figura
Mi-a spus Un chioşcar Din
piaţa Portobello În momentul
în care Făceam Fotografii
Eu Ce am spus?
Am spus:
Să Nu-ţi fie Teamă Că O iei Înainte
şi câteodată Te Desumfli
Adevărul
tău E Programat Să iasă la iveală.
miercuri, 20 ianuarie 2016
Bucureşti, patru iulie, două mii cincisprezece
Eşti
atât de mare Pe cât gândeşti Şi
atât
de mic Pe cât eşti
Sunt
atât de mare Pe cât gândesc şi
atât
de mic Pe cât sunt
Nu
ştiu
de unde vin Am uitat
complet
am
deschis frigiderul nervos Cu o zi înainte
mă
certasem cu el Şi i-am spus: ce părere ai
despre
poezia asta: Am 25
de ani şi sunt
terminat
Ilescu
are 25
şi râde Şi
tata a râs Dar
nu
a râs
Normal
A
râs prin cuvinte
Ceva
înţelept: nu ştiu
poate
n-am înţeles
eu
Şi am început
să
râd Şi am râs amândoi Şi taică-miu
nu
se mai termina Dar eu am putut să mă termin Şi după
m-am
dus să mă culc Dar tot auzeam râsete şi am început
să
râd cu lacrimi Dar aşa ca
prostul
Cum
e să fii un drog pentru ceilalţi?
Am
vrut să fac Un arici blând Din seringi Şi
mi-a
ieşit
Să
dăm trecutului ce e a trecutului
Să
ne spălăm creierii
Râsul
e doar o treabă murdară
s-au
dus toate lucrurile: [(frumoase)]
într-un
mod bizar Ceea ce îmi dă de înţeles că
dacă
le-aş obţine până la urmă Le-aş putea
obţine
într-un mod plicticos Dar
nu
vreau
Poezie
performativă şi scrisă precum
curve
şi cafea & nimic mai mult:
Cornuleţe
Bani
Tatuaje
Ţoale murdare
Noi
şi ei New
look Curve abandonate Poet lăsat
să râdă în singurătate Cărţi Critici Poveste
Nenorociri Cretini Singurul prieten inteligent Poezie
despre asta
era vorba Despre
nimic mai mult Dar
n-am înţeles De ce râdem
atât de mult Despre lucrurile Care ni se par uşurele
sau uşuratice Şi
nu ne mai rămâne râsul Şi pentru cuvintele grele ale
lui Dumnezeu.
P.S.:
Iliescu
are 75 în
poemul lui Dan Sociu.
joi, 7 ianuarie 2016
Şase AnteNostalgii
1.
Au coborât fiare Care au sfâşiat Totul în jurul meu
Au tras sufletul şi m-au cocoşat
Cât de rău poate fi Să nu-ţi mai simţi corpul?
E starea aia de calm Pe care toţi o vor şi
fiecare ajunge prin căi diferite
Mai e mult până departe
Ei sunt în pământ şi-l mişcă
Pământul peste mine în cadă
cu degetul desenez continentele
Copil fiind Mă bucur de prieteni din copilărie
Mi s-a spus: să nu mai alerg Dar cât îmi pot ţine
respiraţia?
Să fiu mai bun cu mine Şi mai rău cu alţii
Să-mi arunc masca Care acoperă bandajele de pe ochi
Să mă maturizez Şi să şterg tot ce mi-a rămas
Dacă e nevoie mă spăl şi singur pe cap
Câţi demoni am scuturat şi câţi mi-au rămas?
Totul a ars dar e ceva dincolo de noi
Toate-s sfinte în matematica luminii
În jurul meu toate plutesc în arta umbrei
Eu sunt fix între sau nici nici
Sunt punctul pe care Îl vor continua
cu o cretă şi un burete
viitorul şterge trectul Din care reiese prezentul
în gaura neagră din mine Pe care o privesc pe ascuns
cu ochii zgâriaţi din tenebrele bibliotecii
chiar totul este întrebare?
Mai e mult până departe
ş.a.m.d.
Vine o zi când observi că nu mai încapi în cadă
şi trebuie să recunoşti
că poezie era atunci când erai copil
şi n-ai văzut nici un poet.
2.
mi-a
ieşit
azi dimineaţa la tarot
că am să fiu băiat şmecher rău de tot
Sunt Ca să spun Că n-am fost
A fost unul Acum e zero
A văzut Şi a crezut Acum nu vede Şi nici nu crede
A fost el însuşi Şi nu s-a iubit Acum e totul Şi e
superb
A fost unul Acum e aici:
Am timpanele sparte
Am corpul Care mă termină cu zilele
Şi am mai avut ceva Căruia i s-a făcut 100 de afişe
lipite
cu
aracet pe
stâlpii de la ieşirea din oraş: Wanted
Şi pe care vântul le-a dezlipit Dinainte să pună
mâna Satana pe ele
Iar
undeva deasupra mea Nu era decât umbra cărţilor: Next
şi un pic mai jos Pe buza prăpastiei Speranţa că va
găsi un Joker
Dar cine îşi arată sufletul în public?
Am primit multe cuţite pe nedrept şi nu vreau să
arunc niciunul.
3.
nu pot chiar din prima
Renunţarea e o faptă bună pentru lume
Se balansează toţi
dintr-o neatenţie cruntă Zic că: au curaj
urlu la câini Le arăt
experienţa Potcoavelor în schimbare
noroiul şi personalul
şmecheri aburi Nu-mi pasă dacă
actoria are o dificultate peste medie
Ca să fiu şi eu deep:
m-am uitat la haine Lung Prelung Neobosit scârbit
pe urmă mi-am dat seama Că
nu pe acelea trebuia să le iau
Pe mine nu mă va opri nimeni să mă sinucid
Mă inspir ca să inspir în fiecare zi de luni
fiecare scriitor cu trusa lui
Eu cu boala netratată
sunt gol şi te văd După cum sunt
sunt alt om de fiecare dată
Tu eşti plin şi mă vezi
Sunt fix împăratul lumii care îşi dorea
să-şi facă dragostea bici
Ce fac eu se numeşte tablou clinic:
a pus o bombă pe Casa Poporului
purta o masca din pene de barză
acoperit de trandafirul din Kabbalah
trăia în Bucureşti
Era ceva putred în trecutul lui
fiindcă nu-i mai era frică de nimic
începuse să i se facă frică
Nu ştia ce se întâmplă cu el
îşi punea piedici singur
Aşa a făcut dintodeauna
s-a pişat pe zidul plângerii
în timp ce cucereau lumea cu trotineta
am avut o revelaţie:
poţi
muri stupid în o mie de feluri
Şi aşa va fi Tot înainte
în fiecare dimineaţă
ciorapii veniţi După banchet
fără să-şi amintească andrelele
aruncaţi haotic
dintr-un dor după maleole fine
Eu singur Fără nici o lumină
învins de războiul de ţesut Al aştrilor maeştri
ce cauţi Ginsberg sub patul meu?
ai
de gând
să-mi arunci un semn din Paradis?
vreau
lucruri reale
care
să-mi
scoată filmele din cap
Nu drogurile tale împuţite
4.
Noi
am fost Şi
dinozauri Şi tauri Şi drogaţi Şi pocăiţi
noi am fost Şi pe baricade Şi sub zidul plângerii
Am fost zilele şi nopţile Adunate de pe jos Primite
din ceruri
dar înainte de toate Am fost apocalypsa şi viaţa de
după baruri
agăţaţi de perfuzii Cu speranţa şi cămăşile
rupte
de Cocutele cu ghiare înfipte În gâtul vampirilor
Am crezut că nu se mai termină Dar nici nu începusem
bine
ne-am făcut de cacao cu lapte Ca să suflăm în iaurt
strălucirea noastră mestecată Cu mâinile pansate
dar înainte de toate Am trăit viaţa la maximum până
s-a rupt apa sfinţită Şi am crescut: cu sonorul la
minimum
Mi-aduc
aminte Atunci când mi-am spus: că e numai
antrenamentul
Şi-am uitat de unde am plecat Eh... Măcar am avut ce
să povestim
Atunci când lumea lor tăcea Noi încă trăiam
Retrăind
Pentru vorbele frumoase de după nongrata
Chinestezia aripilor de ceară
într-o geacă de piele Scoasă din munţi.
5
Ne-am dat pietre în cap Ne-am scos ochii
Ne-au pleznit urechiile Ne-a curs sângele pe nas
Ne-am înjurat Şi panicat Ne-am iubit Şi urât
Ne-am mângâiat Şi am evoluat împreună.
Pentru tot sau nimic I-am tot ce mi-ai dat:
să
nu mă mai suni
Marfarul
cu iluzii
Sacrificiul păstrat într-un sac de făină Părăsit
pe fierul ruginit Aflat la răscruce de drumuri
despre care vor povestii ochii nou născuţi
Nu ştiu Dar văd o prăpastie Un pod anarhic Un gropar
cuvântul meu O super ofertă Robocapul şi magnetul
dărâmat De neclintit Incoerenţa amintirilor Aproape
orb
viaţa de după ferma animalelor Mintea goală le ai
deja
Nu ştiam Dacă m-am născut Cum nu ştiam Dacă am să
mor
Mi-am băgat morţii în portbagaj Am călcat-o Şi am
lăsat-o
undeva într-un spaţiu inert Lângă alţi orbservatori
cu morţii lor
M-am supărat atunci pe drumul oaselor Când am văzut
că nu mă pot salva
Am trecut strada Pe stradă Camioanele cu morţi Treceau
prin mine
Nu sunt un om simplu Sunt o persoană complicată De la
sine înţeles
fiecare cu lumea lui În lumea noastră I-am închis
aventurei
Prostul
s-a deschis la tv: inteligenţi
tinerii dar n-au o cultură generală
mi
s-a părut
penibil Tot Tare de tot pe pământ Mi-a închis râsul
Tare clipa aia când te prinzi din urmă Şi trebuie s-o
iei la fugă din nou.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)