Track three. În vizită pe Terra.

          Drumurile sunt construite din oameni, braţ la braţ, cuvânt la cuvânt, idee la idee, sentiment la sentiment ca într-o oglindă şi când suntem singuri tot la oameni ne gândim. Ştii, când e iarnă şi răsufli uşurat după ce un an de zile te-au alergat câinii sau i-ai alergat tu pe ei. Încă e bine, aşa a fost dintotdeauna. E un poet care scrie tare bine dar crede ca poezia înrăutăţeşte lucrurile. Ghinionul lui. Sunt bucuros că am trăit şi încă trăiesc poezie. Am 24 de ani şi trebuie să mă gândesc serios la relaţia mea cu ea. Nu ştiu exact ce înseamna asta şi nici nu-mi place cum sună dar îmi dă aşa o aură în jurul capului de om important. N-am înţeles niciodată de ce oamenii au nevoie sa se simtă importanţi şi întodeauna trebuie să fie altcineva care sa le-o zică sau să-i facă să se simtă aşa. Din cauza asta apar şi oamenii care işi dau atâta importanţă. Dacă te subestimezi te vor subestima şi alţii. Pot să trăiesc liniştit şi fără restul lumii. Lumea a început să-mi spună poet după ce am publicat primul meu volum, eu ştiam asta dinainte. Din poezie n-am reuşit să înţeleg decât că are legătură cu rasa umană, cu sufletul şi cu haosul, mai ales cu haosul. Mi-a luat ani de zile să înţeleg obsesia soră-mii după curăţenie şi n-am reuşit. Dezordinea face bine la scris. Desigur există şi ideea că dacă ai ordine în jurul tău te concentrezi mai bine. Dar când scrii poezie nu e ca şi cum ai trage linii perfect drepte sau un efort fizic sau disiciplină. Poţi să găseşti o coerenţă specială şi în dezordine. Nu vezi atâta obsesie după armonie nici la grecii antici. Literatura o să dispară în viitor. Divorţ de cuvinte, poezia nu se îmbracă de la Prada, îşi pune hainele pe dos şi le poartă cu atâta farmec încât nimeni nu observă acest detaliu şi nimeni nu penalizează greşeala. Dacă vrei să fii celebru atunci necesitatea importanţei capată alt caracter, trebuie sa te bucuri că eşti important pentru oamenii care nu contează pentru tine. Astăzi au venit nişte oameni pe la mine care mi-au amintit de tine. N-ai mai sunat nici tu, n-am mai sunat nici eu, am avut timp să construim o prăpastie între noi în care să presărăm dor. Toate relaţile se reduc la "a vrea" şi forma negativă a acestuia. Sor'mea încă îşi plimbă aspiratorul. Oameni roboţi. Pragmatismul a ucis poezia. Plouă. Oricum nimeni nu citeşte asta. Poate cineva, pe cea mai celebră invenţie din lume. Am vrut decât o parte din lume tot de dragul poeziei. Astăzi mă duc să contez pentru cei care contează pentru mine. Oamenii inspiră. Oamenii care se inspiră, inspiră. Beuys avea dreptate. Toţi sunt artişti. Am căzut în viaţă ca din puţ în lac. Murim de la soare dar fără el nu am fi nemuritori. Ea doarme ca o pasăre dezbrăcată de inhibiţii, din cameră se aud doar bulele de acid din paharul cu cola, abia atunci înţelegi de ce trebuie să fii dream-maker şi nu loser. Imaginaţi-vă că bulele de acid sunt visele voastre care se sparg, ele fac muzica, nu reuşitele, nu succesele. Fericirea e cea mai surdă. E intensă şi scurtă, contează cât o menţii. Mă bucur că sunt important pentru cei care sunt importanţi pentru mine. Dau din vâsle pe apa care se duce la cer. Beau din apa care se duce la cer. Când murim ne ducem la cer, deci ne ducem în viaţă. În cer e pământ. Deci unde am trăit, unde trăim şi unde vom trăi ? Deci de unde am venit, cât stăm şi unde mergem? În cer e pământ, deci ? Am venit pe Terra şi ne-a plăcut atât de mult încât am mai stat sau zeii când se fut se întorc în timp şi nu mai pleacă.