Pe catargul de deasupra catastrofelor

Echilibru spaţiu timp

petrecut împreună

distanţă armonie

ce pui şi cât pui într-o relaţie

o floare într-o vază spaţiu timp

sarbatorile de iarnă

le asociez cu căruţul

dintre raioane

învârt roata norocului

zeul caloriilor

răpit de extratereştrii

copii mici plâng copii mari plâng

ceauşescu împuşcat în cap

suntem răzvrătiţi

foamea după libertate

am 24 de ani m-am născut liber

locuiesc la bloc şi sunt răzvrătit

războiul presei la tv

calvarul ăsta îl observ detaşat

de când ai apărut tu în el

visul lumii e să iubescă şi să fie iubită

iubesc această lume în care

distanţele se atrag şi

apropierile se îndepărtează

şi apa care se strecoară printe ele

ca nişte fire de păr electrice

şi ceaţa care ne încojoară

şi fumul ăsta gros care se duce în sus

şi râdem şi ne lasă să fim

oameni simpli, ne lasă să nu mai ştim

să plutim, să zâmbim, să ne prostim

ne lasă să fim copii buni.

nu mai doare cănd nu mai e nimic dur

Din când în când

din nimic în nimic

din ceva în ceva

Şi mă simt surd dacă nu te aud

şi nu mă simt altfel decât sunt

dincolo de orice când, de orice gând

nu e nici un defect dacă sunt binevoitor

iar oamenii profită de bunătatea celor din jur

şi nimeni nu vorbeşte despre simţul de carnivor

despre spun despre socitate dar nu sună a ban

e esenţial să ştii rămâi spiritual

e esenţial să ştii rămâi spiritual

şi nu e nici un defect dacă zic că sunt poet

şi nu e nici un defect dacă mi se rupe

şi mă duc şi mă întorc şi mă duc gol şi mă întorc

plin, întodeauna glasul ei m-a izbit în urechi dar

nu violent, intens dar nu mort, viu

în timp ce priveam la un tablou

faţa ei care plânge şi urlă

tu zâmbeai prin cerc

în timp ce priveam la 3 sferturi

de pahar şi

primul ştii că era

cel lucid

la marginea dintre plin şi gol

am plutit

întodeauna în prăpastie

d'aia nu mă vezi când zbor

şi prăpastia se prăbuşeşte atunci când cad

şi când mă ridic, prăpastia se ridică cu mine

când cad

când mă ridc

când cad

când mă ridic

când casc mă simt echilibrat

când dorm nu fac decât vise.

Miercuri în Londophone, rostesc cuvinte pe sunete netremnice.

E doar un vis

Am ridicat capul la prima ninsoare

am râs în mine am surâs la curcubeu

am adus muzica îngerească mai aproape

am dat mai departe

să-l practici pe buddha în oraşe

e o chestiune de realitate când hedoniştii

locuiau în palatul înţelepciunii şi treceau mai uşor

peste durerile vieţii. Nu am

multe poveşti dar îmi fac şi

cunosc mulţii oameni care fac la fel.

Şi primele încep

cu farurile maşinilor

pentru a câta oară le vezi

şi par benzi desenate astăzi

pentru că lângă ele, ştiu

e un spirit bun

care mă face să tresar

de fiecare dată

când nu mai am

nimic de oferit nimănui

mă întorc în zona de relaxare

printre oameni

ştiu că exist

dar singur

exist fără să ştiu

animalul om

nu e doar un animal

şi se sfârşesc

când se lasă beznă

şi străzile sunt goale

de noi sensuri.

Noi înţelesuri, noi K-uri, 

noi de nicăieri ca aburii

noi de pretutindeni, noi clipe

noi doi.

Mă trezesc în beznă dar văd

Trebuie să fac din fragilitatea mea un lucru atât de cute
pe care toţi să vrea să-l atingă şi nimeni să nu poată
şi filmul ăsta patetic a fost să văd dacă mai vii

şi răceala asta din corp din proximitatea fracturilor

a fost să îmi amintesc de mine cât timp am fost plecat

şi am uitat de ce am trăit cu atâta împlinire

sentimentul ăla cald din piept

căruia i-am spus poezie

de care nu sunt sigur

când te-am văzut atât de schimbat

după ani şi ani în care tot a plouat

şi ne-am abătut, te-ai ridicat.

Şi apoi brusc mă văd în alb

sunt eu cel care alergă cu câinii

respiraţia lor îmi aminteşte de catastrofe

şi umanitatea din animale

când planeta plânge iubim toţi ca să treacă

nu mai e nimeni prost

mă rezem pe un înger

se rezeamă la rândul său de o altă statuie

pe declinul civilizaţiei picură

şi se ia vopseaua

curge sânge pe maleolele ei sinoase

dă-mi torţa aia să-mi aprind ţigara de la doamna

alerg cu câinii la polul sud şi respiraţia lor îmi aminteşte

de cei pentru care concurenţa era doar un joc

vă luaţi foarte în serios

plouă cu bombe

ne murdăriţi de noroi

mai vrei să vii în lume

şi să scuipi cu noi ?

era doar un joc

vă luaţi foarte în serios

plouă cu bombe

ne murdăriţi de noroi

mai vrei să vii în lume

şi să scuipi cu noi ?

Când fiecare dintre noi va face

primul milion din viaţa lui,

unii dintre noi vor uita de poezie,

dar nu uita că până şi asta e o poezie.

şi miturile persistă mă duc în centrul meu

ca să câştigi trebuie să participi la ceva
tot ce nu poate fi atins este de neînţeles
de pildă Dumnezeu
cerul
sau un artist genial a cărui lume pluteşte în eter
soarele, îl înţeleg perfect astăzi când
stau la 40 de grade şi îmi beau berea rece
fără să mă mai gândesc la
elevarea spirituală,
zborul de dragul zborului
şi la vreo idee sclipitoare
ce ar deschide un nou drum
şi tot ce nu înţeleg (grandomania asta)
nu te ating cuvintele mele
despre eroine leneşe
care nu mai vor să salveze lumea
vor să facă decât copii
merită să se nască în acest paradis în care
bărbaţii au fost făcuţi să se odihnească
cât timp femeile să dea cu mătura
bărbaţii au fost făcuţi să dea cu sapa
cât timp femeile să se rujeze
înaine
când oamenii se iubeau
uitau şi de sapă şi de mătură.
Acum muncesc pe rupte
şi îşi spun „i love you”
la telefon şi în vacanţe
Înainte lumea era mai odihnită şi mai lucidă
pentru că banii chiar creşteau în copac -
nu e decât cultură pop
când eşti mă faci să fiu anacronic
rupt de zeitgeist, de lume, de mine, de animale
de zgomotul de pretutindeni
îmi mângâi chi-ul
mă vindeci de subluxaţii
şi de sentimentul că n-am să mai fiu jovial
în lumea în care jucătorii sunt pescari
cei fără butoane momeală
unde sunt crime nu sunt multe idei
lipsa de imaginaţie duce la violenţă
departe de corp nu simt nici o durere
copilăria este un cântec de absenţă
ce te duce în esenţă
şi ai reţinut
totul se duce...
timpul se scurge.
(deducem că totul se scurge sau că se duce
tot ce nu poate fi atins este de neînţeles
Blocuri, copaci, weekend, sâmbătă, d'astea).

cinci fix şi un minut / şştt

Sunt nostalgic man

am mâinile transpirate

mi-a rămas mult polen pe mâini

pentru că îmi place liniştea

şi nimic nu mă face mai fericit

decât sentimentul că n-am ce pierde

ceva care nu e al meu.

L-am visat cum se ducea în mare

şi se pierdea într-un orizont de aşteptări

şi a fost indispus toată ziua

mâine am să visez, am să sper, am să zbor

te doare ?

fără ataşamente mâine am să ştiu ce-i vindecarea

şi dacă sunt în mlaştină şi mă

uşor uşor azi e o eroare şi ce

n-o să mai fie la fel

şi văd negru în faţa ochilor

mă duc uşor uşor

pe aripi de vânt

marea se mişcă

nu-l vezi dar el e acolo

respiră brad,

respiră rece,

respiră simplitate

că orice doare,

trece şi se

face

alb