joi, 26 decembrie 2013

Pe catargul de deasupra catastrofelor

Echilibru spaţiu timp
petrecut împreună
distanţă armonie
ce pui şi cât pui într-o relaţie
o floare într-o vază spaţiu timp
sarbatorile de iarnă
le asociez cu căruţul
dintre raioane
învârt roata norocului
zeul caloriilor
răpit de extratereştrii
copii mici plâng copii mari plâng
ceauşescu împuşcat în cap
suntem răzvrătiţi
foamea după libertate
am 24 de ani m-am născut liber
locuiesc la bloc şi sunt răzvrătit
războiul presei la tv
calvarul ăsta îl observ detaşat
de când ai apărut tu în el
visul lumii e să iubescă şi să fie iubită
iubesc această lume în care
distanţele se atrag şi
apropierile se îndepărtează
şi apa care se strecoară printe ele
ca nişte fire de păr electrice
şi ceaţa care ne încojoară
şi fumul ăsta gros care se duce în sus
şi râdem şi ne lasă să fim
oameni simpli, ne lasă să nu mai ştim
să plutim, să zâmbim, să ne prostim
ne lasă să fim copii buni.



vineri, 6 decembrie 2013

nu mai doare cănd nu mai e nimic dur

Din când în când
din nimic în nimic
din ceva în ceva


Şi mă simt surd dacă nu te aud
şi nu mă simt altfel decât sunt
dincolo de orice când, de orice gând
nu e nici un defect dacă sunt binevoitor
iar oamenii profită de bunătatea celor din jur
şi nimeni nu vorbeşte despre simţul de carnivor
despre spun despre socitate dar nu sună a ban

e esenţial să ştii rămâi spiritual
e esenţial să ştii rămâi spiritual

şi nu e nici un defect dacă zic că sunt poet
şi nu e nici un defect dacă mi se rupe
şi mă duc şi mă întorc şi mă duc gol şi mă întorc
plin, întodeauna glasul ei m-a izbit în urechi dar
nu violent, intens dar nu mort, viu
în timp ce priveam la un tablou
faţa ei care plânge şi urlă
tu zâmbeai prin cerc
în timp ce priveam la 3 sferturi
de pahar şi
primul ştii că era
cel lucid
la marginea dintre plin şi gol
am plutit
întodeauna în prăpastie
d'aia nu mă vezi când zbor
şi prăpastia se prăbuşeşte atunci când cad
şi când mă ridic, prăpastia se ridică cu mine

când cad
când mă ridc
când cad
când mă ridic

când casc mă simt echilibrat
când dorm nu fac decât vise.


miercuri, 27 noiembrie 2013

E doar un vis

Am ridicat capul la prima ninsoare
am râs în mine am surâs la curcubeu
am adus muzica îngerească mai aproape
am dat mai departe
să-l practici pe buddha în oraşe
e o chestiune de realitate când hedoniştii
locuiau în palatul înţelepciunii şi treceau mai uşor
peste durerile vieţii. Nu am
multe poveşti dar îmi fac şi
cunosc mulţii oameni care fac la fel.

Şi primele încep
cu farurile maşinilor
pentru a câta oară le vezi
şi par benzi desenate astăzi
pentru că lângă ele, ştiu
e un spirit bun
care mă face să tresar
de fiecare dată
când nu mai am
nimic de oferit nimănui
mă întorc în zona de relaxare
printre oameni
ştiu că exist

dar singur

exist fără să ştiu

animalul om

nu e doar un animal

şi se sfârşesc

când se lasă beznă

şi străzile sunt goale

de noi sensuri.

Noi înţelesuri, noi K-uri, 

noi de nicăieri ca aburii

noi de pretutindeni, noi clipe

noi doi.



luni, 25 noiembrie 2013

Mă trezesc în beznă dar văd

Trebuie să fac din fragilitatea mea un lucru atât de cute
pe care toţi să vrea să-l atingă şi nimeni să nu poată
şi filmul ăsta patetic a fost să văd dacă mai vii
şi răceala asta din corp din proximitatea fracturilor
a fost să îmi amintesc de mine cât timp am fost plecat
şi am uitat de ce am trăit cu atâta împlinire
sentimentul ăla cald din piept
căruia i-am spus poezie
de care nu sunt sigur
când te-am văzut atât de schimbat
după ani şi ani în care tot a plouat
şi ne-am abătut, te-ai ridicat.
Şi apoi brusc mă văd în alb
sunt eu cel care alergă cu câinii
respiraţia lor îmi aminteşte de catastrofe
şi umanitatea din animale
când planeta plânge iubim toţi ca să treacă
nu mai e nimeni prost
mă rezem pe un înger
se rezeamă la rândul său de o altă statuie
pe declinul civilizaţiei picură
şi se ia vopseaua
curge sânge pe maleolele ei sinoase
dă-mi torţa aia să-mi aprind ţigara de la doamna
alerg cu câinii la polul sud şi respiraţia lor îmi aminteşte
de cei pentru care concurenţa era doar un joc
vă luaţi foarte în serios
plouă cu bombe
ne murdăriţi de noroi
mai vrei să vii în lume
şi să scuipi cu noi ?
era doar un joc
vă luaţi foarte în serios
plouă cu bombe
ne murdăriţi de noroi
mai vrei să vii în lume
şi să scuipi cu noi ?
Când fiecare dintre noi va face
primul milion din viaţa lui,
unii dintre noi vor uita de poezie,
dar nu uita că până şi asta e o poezie.






sâmbătă, 23 noiembrie 2013

şi miturile persistă mă duc în centrul meu

ca să câştigi trebuie să participi la ceva
tot ce nu poate fi atins este de neînţeles
de pildă Dumnezeu
cerul
sau un artist genial a cărui lume pluteşte în eter
soarele, îl înţeleg perfect astăzi când
stau la 40 de grade şi îmi beau berea rece
fără să mă mai gândesc la
elevarea spirituală,
zborul de dragul zborului
şi la vreo idee sclipitoare
ce ar deschide un nou drum
şi tot ce nu înţeleg (grandomania asta)
nu te ating cuvintele mele
despre eroine leneşe
care nu mai vor să salveze lumea
vor să facă decât copii
merită să se nască în acest paradis în care
bărbaţii au fost făcuţi să se odihnească
cât timp femeile să dea cu mătura
bărbaţii au fost făcuţi să dea cu sapa
cât timp femeile să se rujeze
înaine
când oamenii se iubeau
uitau şi de sapă şi de mătură.
Acum muncesc pe rupte
şi îşi spun „i love you”
la telefon şi în vacanţe
Înainte lumea era mai odihnită şi mai lucidă
pentru că banii chiar creşteau în copac -
nu e decât cultură pop
când eşti mă faci să fiu anacronic
rupt de zeitgeist, de lume, de mine, de animale
de zgomotul de pretutindeni
îmi mângâi chi-ul
mă vindeci de subluxaţii
şi de sentimentul că n-am să mai fiu jovial
în lumea în care jucătorii sunt pescari
cei fără butoane momeală
unde sunt crime nu sunt multe idei
lipsa de imaginaţie duce la violenţă
departe de corp nu simt nici o durere
copilăria este un cântec de absenţă
ce te duce în esenţă
şi ai reţinut
totul se duce...
timpul se scurge.
(deducem că totul se scurge sau că se duce
tot ce nu poate fi atins este de neînţeles
Blocuri, copaci, weekend, sâmbătă, d'astea).



miercuri, 20 noiembrie 2013

cinci fix şi un minut / şştt

Sunt nostalgic man
am mâinile transpirate
mi-a rămas mult polen pe mâini
pentru că îmi place liniştea
şi nimic nu mă face mai fericit
decât sentimentul că n-am ce pierde
ceva care nu e al meu.
L-am visat cum se ducea în mare
şi se pierdea într-un orizont de aşteptări
şi a fost indispus toată ziua
mâine am să visez, am să sper, am să zbor
te doare ?
fără ataşamente mâine am să ştiu ce-i vindecarea
şi dacă sunt în mlaştină şi mă
uşor uşor azi e o eroare şi ce
n-o să mai fie la fel
şi văd negru în faţa ochilor
mă duc uşor uşor
pe aripi de vânt
marea se mişcă
nu-l vezi dar el e acolo
respiră brad,
respiră rece,
respiră simplitate
că orice doare,
trece şi se
face
alb