E doar un vis

Am ridicat capul la prima ninsoare

am râs în mine am surâs la curcubeu

am adus muzica îngerească mai aproape

am dat mai departe

să-l practici pe buddha în oraşe

e o chestiune de realitate când hedoniştii

locuiau în palatul înţelepciunii şi treceau mai uşor

peste durerile vieţii. Nu am

multe poveşti dar îmi fac şi

cunosc mulţii oameni care fac la fel.

Şi primele încep

cu farurile maşinilor

pentru a câta oară le vezi

şi par benzi desenate astăzi

pentru că lângă ele, ştiu

e un spirit bun

care mă face să tresar

de fiecare dată

când nu mai am

nimic de oferit nimănui

mă întorc în zona de relaxare

printre oameni

ştiu că exist

dar singur

exist fără să ştiu

animalul om

nu e doar un animal

şi se sfârşesc

când se lasă beznă

şi străzile sunt goale

de noi sensuri.

Noi înţelesuri, noi K-uri, 

noi de nicăieri ca aburii

noi de pretutindeni, noi clipe

noi doi.

Mă trezesc în beznă dar văd

Trebuie să fac din fragilitatea mea un lucru atât de cute
pe care toţi să vrea să-l atingă şi nimeni să nu poată
şi filmul ăsta patetic a fost să văd dacă mai vii

şi răceala asta din corp din proximitatea fracturilor

a fost să îmi amintesc de mine cât timp am fost plecat

şi am uitat de ce am trăit cu atâta împlinire

sentimentul ăla cald din piept

căruia i-am spus poezie

de care nu sunt sigur

când te-am văzut atât de schimbat

după ani şi ani în care tot a plouat

şi ne-am abătut, te-ai ridicat.

Şi apoi brusc mă văd în alb

sunt eu cel care alergă cu câinii

respiraţia lor îmi aminteşte de catastrofe

şi umanitatea din animale

când planeta plânge iubim toţi ca să treacă

nu mai e nimeni prost

mă rezem pe un înger

se rezeamă la rândul său de o altă statuie

pe declinul civilizaţiei picură

şi se ia vopseaua

curge sânge pe maleolele ei sinoase

dă-mi torţa aia să-mi aprind ţigara de la doamna

alerg cu câinii la polul sud şi respiraţia lor îmi aminteşte

de cei pentru care concurenţa era doar un joc

vă luaţi foarte în serios

plouă cu bombe

ne murdăriţi de noroi

mai vrei să vii în lume

şi să scuipi cu noi ?

era doar un joc

vă luaţi foarte în serios

plouă cu bombe

ne murdăriţi de noroi

mai vrei să vii în lume

şi să scuipi cu noi ?

Când fiecare dintre noi va face

primul milion din viaţa lui,

unii dintre noi vor uita de poezie,

dar nu uita că până şi asta e o poezie.

şi miturile persistă mă duc în centrul meu

ca să câştigi trebuie să participi la ceva
tot ce nu poate fi atins este de neînţeles
de pildă Dumnezeu
cerul
sau un artist genial a cărui lume pluteşte în eter
soarele, îl înţeleg perfect astăzi când
stau la 40 de grade şi îmi beau berea rece
fără să mă mai gândesc la
elevarea spirituală,
zborul de dragul zborului
şi la vreo idee sclipitoare
ce ar deschide un nou drum
şi tot ce nu înţeleg (grandomania asta)
nu te ating cuvintele mele
despre eroine leneşe
care nu mai vor să salveze lumea
vor să facă decât copii
merită să se nască în acest paradis în care
bărbaţii au fost făcuţi să se odihnească
cât timp femeile să dea cu mătura
bărbaţii au fost făcuţi să dea cu sapa
cât timp femeile să se rujeze
înaine
când oamenii se iubeau
uitau şi de sapă şi de mătură.
Acum muncesc pe rupte
şi îşi spun „i love you”
la telefon şi în vacanţe
Înainte lumea era mai odihnită şi mai lucidă
pentru că banii chiar creşteau în copac -
nu e decât cultură pop
când eşti mă faci să fiu anacronic
rupt de zeitgeist, de lume, de mine, de animale
de zgomotul de pretutindeni
îmi mângâi chi-ul
mă vindeci de subluxaţii
şi de sentimentul că n-am să mai fiu jovial
în lumea în care jucătorii sunt pescari
cei fără butoane momeală
unde sunt crime nu sunt multe idei
lipsa de imaginaţie duce la violenţă
departe de corp nu simt nici o durere
copilăria este un cântec de absenţă
ce te duce în esenţă
şi ai reţinut
totul se duce...
timpul se scurge.
(deducem că totul se scurge sau că se duce
tot ce nu poate fi atins este de neînţeles
Blocuri, copaci, weekend, sâmbătă, d'astea).

cinci fix şi un minut / şştt

Sunt nostalgic man

am mâinile transpirate

mi-a rămas mult polen pe mâini

pentru că îmi place liniştea

şi nimic nu mă face mai fericit

decât sentimentul că n-am ce pierde

ceva care nu e al meu.

L-am visat cum se ducea în mare

şi se pierdea într-un orizont de aşteptări

şi a fost indispus toată ziua

mâine am să visez, am să sper, am să zbor

te doare ?

fără ataşamente mâine am să ştiu ce-i vindecarea

şi dacă sunt în mlaştină şi mă

uşor uşor azi e o eroare şi ce

n-o să mai fie la fel

şi văd negru în faţa ochilor

mă duc uşor uşor

pe aripi de vânt

marea se mişcă

nu-l vezi dar el e acolo

respiră brad,

respiră rece,

respiră simplitate

că orice doare,

trece şi se

face

alb

Experiment social fără noimă 1

Avem aşa, de partea dreaptă turma majorităţii care gândeşte la fel şi de partea stângă turma nonconformiştilor care gândesc altfel. Partea dreaptă este aranjată la muchie şi are un cioban şi un câine alături de ea, în timp ce partea stângă este răzvrătită şi crede că linia muchiei este un desen. Un nonconformist adevărat nu este nonconformist pentru că vrea să se sustragă de mulţime şi să pară altfel în faţa celorlalţi, asta denotă doar teribilism şi rebeliune. Unul adevărat aplică la această atitudine fără să-şi dea seama de asta, o face dintr-un simplu motiv, iubeşte libertatea de a fi el însuşi mai mult ca orice, e independent şi nu acceptă regulile dar înainte de toate este în natura sa să fie aşa. Desigur, te poţi îmbrăca diferit faţă de majoritate, pentru că şi în modă există reguli dar nu sunt singurele reguli, desigur poţi citi cărţi sau vedea filme pe care alţii nu le-ar citi sau vedea, fiind deasupra dogmelor şi canoanelor dar astea nu sunt singurele dogme şi canoane. ş.a.m.d. Un noncoformist adevărat poate fi privit cu uşurinţă ca un ciudat care are o atitudine atipică şi ştim cu toţii, majoritatea nu are întodeauna dreptate. Un noncorfomist nu face asta pentru a atrage atenţie şi a ieşi în evidenţă, el oricum iese într-un fel sau altul chiar şi într-un grup de alţi nonconformişti. El nu consideră asta un lucru cool, el este pur şi simplu aşa, adică autentic, baroc prin excelenţă, adică asimetric şi din cauza asta poate fi privit cu uşurinţă ca un ciudat din simplu fapt că majoritatea nu-i înţelege atitudinile, stările, comportamentul etc. Un nonconformist n-o să moară niciodată de foame pentru că nu are prejudecăţi de genul "cerşetorie" şi nici nu-i pasă ce cred ceilalţi despre el, de fapt de aici se trage totul. În esenţă, totul se reduce la raţiunea de a fi şi percepţia despre viaţă. Unui nonconformist nu-i place să i se spună ca este nonconformist, pentru că detestă sterotipirule, etichetele ş.a.m.d. Un nonconformist se distrează cel mai bine pentru că urăşte să se plictisească. Şi chiar dacă are lucruri sau poveşti ce par diferite sau speciale, şi el ca toţi ceilalţi face parte dintr-o turmă, numai că este văzut ca oaia neagră şi se confruntă cu un soi de rasism existenţial. Punct.

Ieri am trimis un mesaj cu nişte versuri la toată agenda din telefon ca să văd reacţii, ceva din seria experimentelor sociale fără noimă. Unii au luat-o personal, unii au spus wtf, alţii s-au bucurat si m-au întrebat ce mai fac, doi m-au corectat gramatical, unul m-a întrebat dacă sunt high, câţiva au râs. Concluzie ? Nici una. Oamenii sunt diferiţi şi nu avem nevoie de ceva care să ne definească. Punct.

Lucrurile ciudate aduc noi sensuri şi ajută la cunoaşterea oamenilor mult mai bine decât lucrurile banale. Lucrurile ciudate ne scot cu adevărat din rutină. Nu trebuie să ne temem de necunoscut mai mult decât o facem de cunoscut. Punct.

versurile erau aşa:
dacă eşti un clovn, trebuie să-ţi asumi rolul de clovn, să accepţi că oamenii râd de tine, dar nu fi trist clovnule, tu îi faci să, tu îi faci să, tu îi faci să râdă.

P.S. : Nu e nici un poem genial, doar ne jucăm. Şi mint, e o concluzie "why so serious man ?"

Ziua în care am renunţat să mai cred, că poezia îmi poate salva viaţa.

Sunt tânăr dar când am să mor

aş vrea să râdeţi la înmormântarea mea

mult de tot, o spun cu lacrimi în ochi

e ca în bucătărie viaţa are gust tocmai în momentele astea

lacrimi pe care le ascund în pasărea asta crudă

pe care am înghiţit-o şi parcă ceva ar vrea să explodez

şi să iasă afară, parcă m-am plictisit şi ceva miroase a vină.

Dacă eşti clovn trebuie să îţi asumi rolul de clovn

să accepţi că oamenii râd de tine

dar nu fi trist clovnule

tu îi faci să

tu îi faci să

tu îi faci să râdă.

Sunt într-o cameră plină de clovni

şi privim în sec

e paradoxal

cum nici un clovn

nu mai poate să facă alt clovn să râdă.

Ştie tot.

Mai ales astăzi

când mă gândesc la tine

şi ştiu că tu eşti vie şi iubeşti

iar eu râd în mine de mine însumi

încorsetat în propriul ego

pasărea asta mă face 

să fiu al naibii de crud

şi nici măcar nu pot să o digest

când o să fie bine iar ? În nici un caz astăzi

când am mâncat ceva picant de la KFC

şi plâng şi scuip flăcări

şi sunt roşu

şi sunt şi eu

la rândul meu

viu

cum eşti şi tu

la rândul tău.

erau odată 

lilith & eva 

la bârfă

în timp ce adam

muşca din măr / pe partea cealaltă a lumii

pe tricou scria "save age life"

şi numai proştii se gândeau la umanitate

şi cum să schimbe lumea iar noi

ne futeam ca să ne simţim nemuritori

afară ningea cu luminiţe

şi timpul stătea în loc

nimic nu era grav
nici măcar bomba din noi.

Tălpi pe crocodil

Trebuie să ştii să bei alcoolul e drogul dracului

mai ales când îl asemănăm cu dragostea

câte imagini cu cupluri s-au spart în vitrina de virtuţi

mă uit la vitrina asta şi se sparg geamurile

nimic special din unghiul oamenilor

despre care ştiu doar că merg

e timpul să iau loc

şi să privesc mai adânc problema

în lume explodează chiar acum o bombă

care e ascunsă în pieptul ei de kamikaze ca un prunc

e ca prima ninsoare

avem o rimă cu mare

avem o rimă cu mâncare, eroare, teroare

plimbare, mirare nimeni nu moare azi

e despre ce faci azi

nu vă cunosc nu mai rostesc

pasează mai departe frate

şi cine judecă, e vorba despre

libertate. Mă ridic şi stau

ca şi cum mi s-ar cânta imnul

dar mă clatin un pic

câte imagini cu vieţi întregi

s-au spart în vitrina de virtuţi

merg strâmb şi mă lovesc de oameni care merg drept

poate vă învăţ ceva cum ar fi că majoritatea vedea strada

într-un fel şi eu în alt fel

e tare în parcul ăsta de maimuţe

5 lei şi vezi color

şi mă duc departe de corp,

conştiinţa înaltă

şi apoi cobor

în zbor

e incolor

n-ai cum să spui

că nu mă vezi.

Vreau dragoste dar

distanţa e o poezie

despre apropieri inefabile.

Jocurile şi minciunile sunt pentru jucători

sex, bani şi timp dar nu timp pentru lecţii

timp pentru distracţii. E o lume nebună iraţională

condusă şi dominată de sentimente.

Te întreb puştoaico, oare Immanuel Kant era fericit ?

N-ai de unde să ştii tu lucrurile astea...

Azi vom învinge! - cu motto-ul ăsta ar trebui

să ne începem fiecare dimineaţă. Singuri -

dar mai ales în doi.